"Prin acest proces, Ministerul Justiției dorește informarea și consultarea publicului cu privire la situația sistemului penitenciar din România, aducând în atenția publicului planul de măsuri adoptat împreună cu Administrația Națională a Penitenciarelor la 30 iunie.
Ministerul Justiției urmărește astfel crearea unei platforme prin care societatea civilă să exprime puncte de vedere cu privire la unele opțiuni identificate, în vederea îmbunătățirii efective și sustenabile a condițiilor de detenție ce includ și supraaglomerarea", se precizează într-un comunicat al MJ.
Conform sursei citate, propunerile primite vor contribui la definitivarea unui pachet de măsuri integrate, pe termen scurt, mediu și lung, care să ducă la reducerea sustenabilă a supraaglomerării și îmbunătățirea condițiilor de detenție.
Se au în vedere măsuri pentru consolidarea infrastructurii, pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor private de libertate, facilitarea reintegrării sociale, consolidarea probațiunii, precum și măsuri legislative. Consultarea va fi susținută în plan local și printr-o serie de întâlniri regionale organizate la Iași, Timișoara, Cluj, Craiova și București cu parteneri instituționali și organizații neguvernamentale.
Data limită până la care sunt așteptate propuneri din partea cetățenilor este 9 septembrie.