Ministerul Justiției a avertizat Guvernul că OUG prin care se pot majora oricând taxe și impozite nu este constituțională și a indicat și condițiile în care acest lucru ar fi fost eliminat.
Ordonanța de Urgență adoptată deja de Guvern și publicată și în Monitorul Oficial, miercuri seară, nu este constituțională, susține Ministerul Justiției. Instituția a informat deja Guvernul, iar în avizul dat pe OUG se subliniază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru adoptarea acesteia, arată HotNews.ro.
Guvernul Ciolacu a adoptat miercuri seară Ordonanța de Urgență ce prevede accelerarea introducerii de taxe în caz de deficit bugetar, prin modificarea Codului Fiscal. Este vorba de OUG nr. 74 din 20 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 850, partea I. Astfel, prin eliminarea predictibilității fiscale, vor putea fi aplicate rapid orice majorări de taxe și impozite decise de Executiv prin planul de austeritate. Proiectul Legii măsurilor fiscal-bugetare pentru care Guvernul își asumă răspunderea peste o săptămână, în Parlament, a fost discutat, în primă lectură, miercuri, în ședința de la Palatul Victoriei.
Proiectul OUG a fost pus în transparență publică de Ministerul Finanțelor chiar inaintea ședinței de Guvern. Pevederile arată că anumite măsuri fiscale ce vizează introducerea de noi impozite sau majorarea celor existente precum şi eliminarea unor facilităţi să se poată aplica într-un termen mai scurt de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, în situaţii extraordinare de deficit bugetar. Adică să permită aplicarea măsurilor luate de Guvern legate de majorări de taxe și impozite imediat după ce sunt adoptate, fără a mai aștepta cele 6 luni prevăzute în Codul fiscal pentru predictibilitate.
Ministerul Justiției a avertizat Guvernul despre OUG de accelerare a aplicării de majorări la taxe și impozite
Ministerul Justiției a indicat condițiile pentru ca OUG să fie constituțională, conform documentului obținut de HotNews.ro.
1. Ar fi nevoie de 3 condiții pentru a fi în regulă ordonanța:
- situația extraordinară
- urgența reglementării
- motivarea urgenței reglementării
Ministerul Justiției spune că este necesar să fie prezentate într-o manieră cunatificabilă elementele de fapt și de drept ale situației extraordinare, care ar impune recurgerea la această cale de reglementare.
Modificarea putea fi realizată pe calea procedurii obișnuite de legiferare, iar justificarea din nota de fundamentare și din preambul nu este clară în privința situației extraordinare pentru care e nevoie de Ordonanță de urgență.
2. Este contrară pricipiului legalității și principiului securității raporturilor juridice consacrate la nivel constituțional, așa cum a fost analizat în jurisprudența CCR.
CCR a reținut printr-o decizie că acel articol care se modifică (art. 4 din Codul fiscal) a instituit principiul predictiblității legislative în materie fiscală.
Asta pentru că este nevoie ca sistemul legal de impune să respecte dreptul contribuabililor de a urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, astfel încât să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale și, pe de altă parte, care să asigure stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii.
În jurisprudența sa, CCR a considerat neconstituționale derogările de la principiul previzibilității legislative în materie fiscală, iar în această situație (de modificare a Codului fiscal al art. 4) în sensul instituirii unei noi excepții de la principiul previzibilității legislative în materie fiscală este de natură să afecteze principiul constituțional al principiului legalității și securității juridice, relatează HotNews.ro.
Ce prevede OUG de modificare a Codului Fiscal, prin care crește impredictibilitatea fiscală
Potrivit proiectului de OUG pus în transparență publică pe 19 septembrie, se propune "introducerea unei excepţii de la regulile actuale prevăzute la art. 4 din Codul fiscal, conform căreia, în situaţii extraordinare de deficit bugetar, să poată fi efectuate modificări şi/sau completări ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, cu intrare în vigoare la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Guvernul modifică prin OUG Codul Fiscal ca să aplice rapid creșteri de TAXE și IMPOZITE, la un deficit de aproape 7% - Document
Totodată, "deoarece problemele menționate mai sus vizează interesul public și strategic al României pentru asigurarea sustenabilității finanțelor publice, gestionarea fondurilor europene și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență", se susținea în Nota de fundamentare a proiectului de OUG de modificare a Codului Fiscal., ce a fost adoptat în ședința de joi de Guvern
Guvernul Ciolacu anunță un deficit bugetar de 6,84% pe 2023 în acest moment - proiect OUG Min. Finanțe
Argumentele pentru adoptarea acestei OUG, aduse de Ministerul Finanţelor, se referă la rezolvarea situației de deficit bugetar. Potrivit Notei de fundamentare a OUG, nivelul prognozat al deficitului bugetar este de aproximativ 6,84% din PIB în 2023, „în lipsa unor măsuri fiscal bugetare atât pentru gestionarea eficientă a veniturilor bugetare, cât și pentru eficiența utilizării fondurilor alocate finanțării cheltuielilor publice”. Un deficit de aprox 6,84%, în valoare absolută reprezintă 109,44 mld lei cu consecințe imediate asupra creșterii costurilor finanțării deficitului bugetar dar și asupra fondurilor alocate pentru investiții în cadrul Politicii de Coeziune cu un buget alocat de 46 mld euro, cât și asupra fondurilor alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență cu un buget alocat de 29,33 mld euro.
Nota de fundamentare a proiectului OUG de modificare a Codului Fiscal (2015) poate fi consultată AICI
Proiect OUG pentru modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal - AICI