Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au declarat că luni, în intervalul 22.30 - 00.30, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a raportat prezenţa în aer, în zone din apropierea Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, a unui sistem aerian fără pilot (dronă) şi, ulterior, a încă două asemenea sisteme.
“Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse. Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie. De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, contactul radar şi vizual cu ultimele două sisteme fiind pierdut în jurul orei 00.30”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.
Reprezentanţii MApN au adăugat că Parchetul Militar a fost sesizat de comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de situaţii, potrivit presei.