Chirica a spus că a solicitat realizarea unui proiect de hotărâre pentru Consiliul Local, ce a fost și supus dezbaterii publice, prin care se interzice „promovarea, sub orice formă, pe mijloacele fixe sau mobile, audio/video sau pe orice structură a oricărei forme de publicitate care promovează activități de tip videochat, în sensul de «camchat», adică expunerea pentru o anumită perioadă a unui model în fața unei camere web, gratis sau contra plată”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei municipiului Iași.
Cei care vor încălca această viitoare hotărâre va fi amendat de Poliția Locală, iar amenzile vor fi cuprinse între 2.400 și 2.500 de lei: „Amenda va putea fi aplicată atât proprietarului mijlocului publicitar, beneficiarului reclamei, cât și proprietarului imobilului pe care este amplasat mijlocul publicitar (teren, clădire, vehicul etc.)”.
Proiectul va fi dezbătut în următoarea ședință de Consiliu Local, ce va avea loc pe 31 ianuarie.