Suprafața contractată în 2024 este de 8.800 de hectare, ceea ce înseamnă că în toamna acestui an la Fabrica de Zahăr Luduș se va obținere o cantitate de peste 65.000 tone de zahăr Bod, 100% românesc, ce va duce la diminuarea semnificativă a importurilor. În același timp, în urma prelucrării sfeclei de zahăr, se vor obține și cantități considerabile de produse secundare tip melasă și borhot, materii prime folosite foarte mult în industria alimentară şi cea a furajelor pentru hrana animalelor.
Melasă și borhot la cele mai bune prețuri
“În acest an, în urma prelucrării sfeclei de zahăr contractate de la fermierii români, vom obține și mii de tone de melasă și borhot, pentru care căutăm parteneri interesați de contractare și achiziționare. Avem cantități mari și am început să exportăm borhot în Ungaria, la fermele zootehnice, în condițiile în care noi îl vindem cu 15 euro/tonă, iar costul de transport este de 25 euro/tonă. Mă surprinde foarte tare faptul că nu avem cerere în România, deoarece pentru fermierii de la noi tarife de transport sunt mult mai mici, iar ei ar avea o materie primă de calitate. Așadar doresc să transmit un mesaj companiilor și fermierilor din România care folosesc aceste materii prime, să ne contacteze cât mai rapid. Conform proiectelor Uniunii Europene, biocombustibilii pe bază de melasă vor fi din ce în ce mai promovaţi şi utilizaţi la scară largă, un motiv în plus să eficientizăm procesul de comercializare și utilizare la nivel național”, a explicat Mihaela Neagu, proprietara Fabricii de Zahăr Premium Luduș.
De la achiziționarea fabricii la începutul anul trecut, noua proprietară a investit continuu în retehnologizare și modernizare, pentru a putea susține o campanie de procesare prelungită, crescând practic producția de aproape 3 ori față de 2023 când s-au obținut 25.000 tone de zahăr.
Record de procesare de zahăr în 2024
“Anul acesta vom avea un record de procesare, ceea ce înseamnă să respectăm cu toții termenele și etapele asumate. Pentru a ne asigura că fabrica va funcționa la capacitate maximă și în condiții optime, în baza planului de dezvoltare, am pus accent pe investiții pentru eficientizare atât energetică, cât și la nivel de flux de procesare. Este important că suntem într-o relație excelentă de colaborare cu fermierii din județele Mureș, Cluj, Brașov, Alba, Bistrița-Năsăud și Arad, care au avut încredere în noi și au crescut în acest an suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr, ceea ce ne bucură foarte mult și ne oferă o perspectivă de business pentru anii următori. De asemenea, până în acest moment colaborăm foarte bine cu toate companiile care asigură serviciile conexe, respectiv recoltare, încărcare și transport, iar de la autoritățile locale așteptăm în continuare soluții pentru diminuare timpilor de așteptare a transporturilor de sfeclă de zahăr către fabrică, care sunt îngreunate din cauza lucrărilor de la podul de intrare în Luduș”, a mai adăugat dna Mihaela Neagu.