Cine este Mihaela Cambei
Mihaela Cambei a câștigat medalia de argint, miercuri, 7 august, în competiţia de haltere de la Jocurile Olimpice, la categoria 49 kilograme. La doar 21 de ani, Mihaela Cambei a adus prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin.
Tânăra este originară din Dofteana (Bacău), comună situată la 35 de kilometri de Onești. Provine dintr-o familie modestă, după cum se declara tatăl campionei. Mihaela mai are doi frați, ea fiind copilul mijlociu al familiei.
Tatăl campioanei a dezvăluit câteva dintre problemele cu care s-a confruntat tânăra, care ar fi fost supusă chiar și bullyingului în timpul anilor de liceu, elevă fiind la Liceul Sportiv din Onești.
"Mihaela știa că doar dacă va trage tare va putea să se desprindă din comuna natală și să devină regina lumii sportive. Ea a absovit Liceul Sportiv din Onești și a trecut prin momente dificile în carieră. Cel mai greu: „Bullyingul, cum se zice acum”.
„A avut probleme la Onești, toți îi ziceau că e țărancă din Dofteana. Plângea când venea acasă! A vrut să renunțe, i-am spus că trebuie să treacă singură peste asta. Viața e grea… A înțeles, sărăcuța! Cei de la CSM Onești și noi am convins-o că trebuie să continue”, a povestit Florin Cambei, tatăl sportivei, pentru Libertatea.ro.
David Popovici își asigură un trai de lux. Ce rentă viageră va primi marele campion după retragerea din activitate
Tot tatăl campioanei a vorbit despre situația lor familială și cum își câștigă traiul de zi cu zi.
„Am văzut finala acasă, cu soția și prietenii. A fost o nebunie”, spune Florin Cambei, fost agent de pază, care se recomandă, sincer, drept „tractorist”. „Nu e nicio rușine să faci muncile câmpului. Am un tractor și lucrez terenurile oamenilor. Cosesc, arat, semănat, tot ce este nevoie”, explică bărbatul, conform aceleași surse.
sursa: Libertatea pentru femei