”Am auzit mesajul lor, am acționat în consecință. Nu mi-am dorit nici eu, nici Guvernul, nici partidul să ajungem în divizarea României. Pe de o parte, am avut alegeri în urmă cu o lună și ceva; pe de altă parte pe aceste acțiuni a părut Româia divizată. Auzindu-i, am luat decizia de a abroga”, a declarat Sorin Grindeanu, subliniind că de multe ori i-a auzit pe protestatari ”în direct”, pentru că stă ”până seara târziu în clădirea Guvernului”.
Partea civică s-a trezit și a devenit capabilă să reacționeze față de toate deciziile care nu sune îndeajuns de bine explicate, ale celor de la guvernare, indiferent de culoarea lor politică, a afirmat prim-ministrul.
”Partea civică din țara noastră pare că s-a trezit și e capabilă să reacționeze indiferent cine e la guvernare sau cine e președinte. E un bun câștigat de țara noastră. Pare capabilă să reacționeze la tot ce pare că nu e explicat destul, că nu e comunicat așa cum trebuie”, a mai spus Grindeanu, la Realitatea TV.
Premierul a mai precizat că este de apreciat că demonstrațiile s-au desfășurat conform legii, fără altercații.