"Avem libertatea să credem ce vrem fiecare despre recentele violenţe din Bucureşti, dar putem fi unanimi în convingerea că ele au afectat unitatea naţională şi reputaţia noastră internaţională. Aceasta doar cu câteva luni înainte ca ţara noastră să asume preşedinţia Uniunii Europene. Niciun om cu inimă din această ţară nu poate fi bucuros să vadă cum ne facem rău nouă înşine", spune Principesa Margareta, în mesajul publicat luni pe site-ul Familiei Regale.
"Regele Mihai şi cu mine am cunoscut bine, în ultimii treizeci de ani, ce înseamnă să mergi prin lume pentru a susţine cauza ţării tale şi să fii primit cu un zâmbet ironic. Românii care trăiesc departe de patrie simt o datorie faţă de ea şi de concetăţenii de acasă. Lor le lipseşte România şi îşi doresc să contribuie, cu demnitate, la prosperitatea ei. Datoria noastră este să îi primim cu respect şi să îi încurajăm să-şi îndrepte buna intenţie în direcţii constructive. Dreptul de a ieşi în stradă şi de a-ţi face cunoscute aspiraţiile civice este de neatins. El nu are nimic de-a face cu agresivitatea, ci cu speranţa şi cu libertatea. Violenţa nu este niciodată acceptabilă. Chiar dacă cei care dau dovadă de brutalitate sunt puţini, ei pot distruge complet rostul vocii publice", se mai arată în text.
Principesa Margareta le-a urat însănătoşire grabnică celor răniţi în timpul protestelor din 10 august, "de oricare altă parte a baricadei s-au aflat", adăugând că "Singura cale acceptabilă este ca manifestanţii şi forţele de ordine să se respecte unii pe alţii".
"Când românii l-au condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, felul în care sutele de mii de oameni s-au comportat unii cu alţii, în acele zile, a uimit întregul continent. Nu numai prin iubirea care se simţea în aer, ci şi pentru că ei proiectau viitorul european al României, energic, echilibrat, responsabil şi unit într-o lume plină de egoism şi de gesturi nedemne. Prin dialog civic, cu idealismul tinerilor români şi cu energia şi resursele diasporei, cu dragostea tuturor românilor faţă de ţara noastră putem să ne clădim un viitor mai bun pentru familiile noastre şi să impune respectul Europei pentru naţiunea noastră", continuă Principesa Margareta.