Teodor Meleșcanu a precizat că informațiile date de Traian Băsescu, în spațiul public, nu provin de la serviciul pe care îl conduce, subliniind, totodată, că ”asemenea subiecte nu pot fi făcute publice, din motive legate de legislația în vigoare, privind statutul SIE a ofițerilor de securitate și legea de organizare și funcționare a SIE”. Meleșcanu a precizat că la acest tip de informații ”au acces foarte puține persoane, două-trei, restul nu”.
”Dacă un ofițer acoperit își încetează activitatea, nu i se poate divulga identitatea (..) Dacă ar exista un ofițer acoperit, printre candidați, nu s-ar spune în spațiul public”, a mai spus șeful SIE.
Pe de altă parte, Teodor Meleșcanu a ținut să precizeze că săptămâna viitoare, luni, va răspunde cu exactitate dacă se va hotărî să candideze la alegerile prezidențiale.
Ponta: Cum să cer aşa ceva? Vreţi să ajung în închisoare?
Premierul Victor Ponta a declarat la rândul său, răspunzând unei întrebări pe această temă, că el nu a cerut şefilor serviciilor de informaţii lista agenţilor sub acoperire, arătând că ar fi ilegal să formuleze o astfel de solicitare şi că ar ajunge în închisoare.
Întrebat de jurnalişti dacă a cerut şefilor de servicii lista agenţilor sub acoperire, Ponta a răspuns: "Doamne fereşte! Cum să cer aşa ceva? Vreţi să ajung în închisoare? Ar fi ilegal".
Anterior, şeful Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu, a fost întrebat dacă preşedintele Băsescu a cerut o listă a foştilor ofiţeri acoperiţi, el răspunzând că ”au fost diverse discuţii legate de această temă” şi că a înţeles că preşedintele e preocupat în legătură cu atribuţiile pe care le are la numirile de membri în Guvern.
Întrebat dacă şeful statului a cerut o listă cu ofiţerii acoperiţi, Teodor Meleşcanu a răspuns: ”Au fost diverse discuţii legate de această temă. Am înţeles că este o preocuparte a preşedintelui în legătură cu obligaţiile pe care le are în privinţa numirii de miniştri şi membri ai Guvernului, de a-şi da o părere, de a putea să îi refuze”.