Un medicament utilizat în tratarea alergiilor s-a dovedit eficace împotriva COVID-19 şi a fost folosit pentru tratarea a peste un milion de persoane la nivel global, a precizat marţi Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Anglia, potrivit DPA.
Dexametazona, folosită în tratamentul alergiilor severe, unor afecţiuni ale pielii, vărsături, boli autoimune sau inflamaţii, a fost folosită pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi cu coronavirus începând cu luna iunie anul trecut.
Utilizarea acesteia a demarat în urma unui studiu denumit Recovery, realizat de cercetători de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, care a ajuns la concluzia că dexametazona poate reduce mortalitatea la pacienţi spitalizaţi cu COVID-19, care necesită oxigen şi ventilaţie mecanică, cu 18%, respectiv 36%.
Potrivit unui alt studiu, realizat de Facultatea de medicină Nuffield din cadrul Oxford, medicamentul a fost folosit la tratarea unui număr estimat de 22.000 de pacienţi din Marea Britanie şi a 958.000 de persoane la nivel global.
"Datorită efortului excepţional al cercetătorilor noştri, personalului NHS şi pacienţilor, e posibil să fi fost salvate circa un milion de vieţi la nivel global", a afirmat directorul executiv NHS, Simon Stevens.
"Cercetări care în mod obişnuit durează ani întregi au produs răspunsuri în timp record - cu rezultate care au avut ecou la nivel global", a mai spus acesta.
"Aşa cum virusul acesta s-a răspândit peste graniţe, aşa trebuie să se întâmple şi cu tratamentele şi cu vaccinurile, aceste "strategii de ieşire" comune ale umanităţii în timpul pandemiei".