Conform DGA, medicul este bănuit că a pretins şi primit de la 6 pacienţi sume de bani în cuantum total de 1100 de lei, precum şi prestări de servicii întreţinere spaţii verzi, dar şi produse alimentare şi băuturi alcoolice, toate remise cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de îndeplinire a actului medical.
În luna martie, când a fost deschis dosarul de urmărire penală „in rem” cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită, extinzându-se apoi urmărirea penală prin mai multe ordonanţe cu privire la noi fapte de corupţie.
Ulterior, pe 1 august, procurorul a dispus urmărirea penală, iar miercuri a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore.
Prim-procurorul Ion Veștemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a precizat că este vorba despre un medic de la Spitalul Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu.