Deşi edilul suspendat al Sectorului 5 s-a plâns că nu se poate duce la cursuri, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins solicitarea. Marian Vanghelie este în anul doi de facultate şi studiază administraţie publică.
Edilul suspendat al Sectorului 5 le-a cerut judecătorilor să-i înlocuiască arestul preventiv cu controlul judiciar. Printre altele el vrea să fie liber pentru a se putea duce la facultate să studieze.
Întrebat de jurnaliști cum se simte ca student, Marian Vanghelie a declarat că studiază administrație publică, pentru că nu poate studia altceva.
“Administrație publică. Nu pot să studiez altceva. Mă apuc acum să învăț să fac marmeladă? Administrație publică studiez. Am fost la cursuri. Puteți să verificați. Am terminat anul întâi. Sunt anul doi. N-am niciun 10. N-am vrut să iau 10 că nu-mi trebuie 10”, a spus edilul suspendat.
Avocaţii acestuia au declarat că măsura arestului la domiciliu nu se mai susţine.
“Noi considerăm că, păstrând controlul judiciar sau dacă i se dă controlul judiciar cu interdicția de a nu părăsi țara și celelalte obligații, este suficient, astfel încât să se desfășoare procesul în bune condiții”, au spus avocații.
La plecarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Marian Vanghelie a vorbit şi despre noul preşedinte al PSD. Primarul suspendat spune că nu l-a sunat încă pe Liviu Dragnea pentru a-l felicita. Vanghelie susţine că aşteaptă o demonstraţie din partea noului lider al social-democraţilor.
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii DNA în urmă cu trei luni. Acesta este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. El este acuzat că ar fi acordat preferenţial contracte de reabilitări, în schimbul a 20 la sută din valoarea lucrărilor. Prejudiciul se ridică la peste 65 milioane de euro.