„Eu nu sunt cel mai curat om. Eu spun că toată mizeria asta a fost creată pentru că i-am deranjat. (...) Eu sunt un politician cum ziceţi voi cu goagăl (Google - n.red.), dar sunt un politician bun. Dacă mâine vă bateţi cu tătarii alegeţi pe Vanghelie sau pe Coldea? Am avut relaţii politice şi m-am explicat mereu cu subiect şi predicat”, a mărturisit Marian Vanghelie, joi seară, la un post TV.
Fostul primar a jurat și pe Biblie, în direct, la televiziune, că nu a luat niciun ban ca șpagă și acuză un fost om al serviciilor secrete de implicare în condamnarea sa: generalul în rezervă Florian Coldea, fost număr doi în Serviciul Român de Informații în timpul mandatului lui George Maior.
„Jur pe Biblie, în fața românilor, că nu am luat niciun ban din toți cei 300 de milioane și că nu am avut nicio treabă și nu am luat niciun ban de la acest om. Jur pe Biblie.
Dacă într-adevăr am luat bani, Dumnezeu să se uite deasupra noastră, dacă nu, Dumnezeu să-i plătească, începând de la domnul Coldea și toți ceilalți, să-i plătească cu ce merită", a spus Marian Vanghelie, cu mâna pe Biblie, joi seară, la un post TV.
Cei 300 de milioane la care se se referă Marian Vanghelie reprezintă un credit pe care l-a făcut cât timp a fost primar la Sectorul 5 pentru a face lucrări de canalizare și izolare termică a blocurilor. Fostul primar a fost condamnat pentru o șpagă de peste 30,4 milioane de euro.
Vanghelie: Cel mai sărac sector a avut unul dintre cei mai buni politicieni și primari din București. Am fost unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din 90 și 91
„În 91 am facut primele firme... (...) am avut aproape 20 si ceva de magazine, vindeam câte 50 de tiruri de marfă. Am fost unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din 90 si 91, de la pantofi, papuci... Afacerea de 10 miliarde de dolari: M-am dus la BJATM (Baza Județeană de Aprovizionare Tehnico-
Acesta a mai declarat că „cel mai sărac sector a avut unul din cei mai buni politicieni si primari din Bucuresti care a reusit sa faca proiecte de 500 de milioane de lei. (...) Am luat acest sector cu 70 de strazi fara apa si canalizare. Eu m-am dus cu proiecte, cu studii de fezabilitate. Am avut rabdare sa discut cu acei oameni, de la 35 la 80 de ani, 650 de strazi, 600 de blocuri izolare termica, mai puteam sa fac 5 blocuri in plus. (...) Faptul că am dus 300 de milioane de euro (credit pentru lucrări în sector - n.red.). (...) Am strâns 10 tiruri, am strâns alimente, asta inseamna șpagă?! (...) Patru mandate am avut, trei jumătate, că am fost arestat. Am candidat încă de două ori”.
Fostul primar din Sectorul 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat, joi, la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție. Sentința dată de Tribunalul București pentru o șpagă de 30,4 de milioane de euro nu este definitivă. În plus, fostul edil trebuie să restituie comunității peste 15 milioane de euro, reprezentând daune materiale, potrivit deciziei instanței. Vanghelie a fost trimis în judecată în urmă cu șase ani, în 2015. Mita pentru care este condamnat reprezintă „un comision de 20%" din valoarea contractelor incheiate intre primaria Sectorului 5 si institutii din subordinea acesteia, pe de o parte, si societatile controlate de Marian Dumitru, pe de alta parte, într-o perioadă de 9 ani, din 2006 până în 2014.