remierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul PSD, despre tranşa a treia din PNRR, că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. El a precizat că avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România şi important este să gestionăm investiţiile. Premierul a mai spus că săptămâna aceasta va intra spre aprobare în Guvern, joi, majorarea salariului minim, cu cei 300 de lei neimpozabili.
”Cred că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. Avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România, important este să gestionăm investiţiile. După şedinţa de Guvern, iarăşi am întâlnire cu fiecare ministru, joi, pe fiecare proiect în parte pe PNRR şi fiecare jalon în parte”, a spus premierul.
Marcel Ciolacu a precizat că deja ministrul Fondurilor Europene a avut deja aceste şedinţe individuale cu staff-urile tehnice, pentru că totul este în dinamică.
”Anumite proiecte le putem schimba în funcţie de priorităţi dar nu te poţi duce la Comisie dacă nu ai şi argumente şi explicaţii foarte clare, unde se pot cheltui banii mai repede. Cum e M4 cu M6. M4 e mult mai avansat, M 6 e foarte puţin probabil că vom cheltui banii pe metroul de la Cuj”, a explicat Ciolacu.
Întrebat dacă săptămâna aceasta va fi aprobată de Executiv majorarea salariului minim, premierul a răspuns: ”Da, şi cu cei 300 de lei, neimpozitaţi”.