"Domnul manager şi-a depus demisia ieri şi astăzi a intrat în vigoare", a transmis ministrul Sănptății pentru Agerpres.
Vineri, conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" a emis un comunicat în care susţinea că a făcut toate demersurile legale necesare, a colaborat şi colaborează în continuare cu autorităţile pentru aflarea adevărului şi este pe deplin angajată pentru a clarifica circumstanţele tragediilor petrecute în unitatea medicală.
"Înţelegem pe deplin gravitatea situaţiei şi impactul negativ pe care acesta îl are asupra familiilor pacienţilor şi asupra încrederii comunităţii în sistemul de sănătate. Dorim să subliniem că suntem angajaţi pe deplin în cooperarea cu autorităţile competente pentru a clarifica circumstanţele acestor tragedii. Totodată, am investigat intern fiecare detaliu al acestor evenimente pentru a identifica eventualele deficienţe şi a implementa măsurile necesare", se arată într-un comunicat de presă al spitalului remis vineri Agerpres, semnat de managerul unităţii medicale, Bogdan Socea.
Potrivit sursei citate, organele de anchetă au fost sesizate imediat ce directorul de îngrijiri Camelia Stamatoiu a informat în scris managerul, prin înregistrarea unei solicitări scrise la secretariat, adică în data de 11 aprilie 2024.
Anchetă de amploare la spitalul groazei din București: filmul celor mai recente evenimente
"Aceasta a luat cunoştinţă de suspiciunile faptelor cu aspect penal pe data de 10 aprilie 2024, dar nu a anunţat managerul în acea zi. Ulterior, contractul de administrare al doamnei director de îngrijiri Camelia Stamatoiu a încetat înainte de termen la propunerea Consiliului de Administraţie, prin vot unanim, pentru încălcarea mai multor clauze contractuale (legate de fidelitate şi confidenţialitatea de serviciu), fără nicio legătură cu ancheta penală în curs. În consecinţă, doamna Camelia Stamatoiu şi-a reluat postul de execuţie de asistent medical la Spitalul Universitar Bucureşti, care era suspendat pe perioada exercitării funcţiei de conducere", afirmă sursa citată.
Conform comunicatului, în ceea ce o priveşte pe dr. Voicu Elena Antoaneta, Comisia de disciplină a analizat sesizări privind fapte petrecute în ultimele 6 luni, a constatat că acestea reprezintă "abateri deosebit de grave" de la contractul de muncă, fişa postului şi legislaţia în vigoare, "punând în pericol securitatea" pacienţilor şi personalului, recomandând desfacerea contractului individual de muncă.
"Managerul şi Serviciul Resurse Umane au pus în aplicare propunerea Comisiei de disciplină", se mai arată în counicat.