Mesajul a fost trimis luni seara pe rețelele de socializare.
„Dragi cetățeni, din țară și din diasporă, vă mulțumesc tuturor că ați ieșit la vot. Fiecare vot a fost unul determinant - și majoritatea poporului a susținut calea europeană. Datorită vouă, dragi moldoveni, am câștigat prima bătălie dintr-o luptă grea, de care atârnă soarta țării. Noi am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”, a transmis Maia Sandu.