"Îi solicit dnei Dana Gîrbovan să aducă dovezi pentru declarația cu care este citată în presă, și anume: 'Cel mai grav este faptul că aceste informații se pot folosi și acum, evident în mod ilegal. Monica Macovei a declarat la vremea respectivă, înainte să se sigileze arhiva, că domnul Ponta este șantajabil cu ajutorul informațiilor care se găsesc acolo'", afirmă Monica Macovei, într-un comunicat transmis, vineri, Agerpres.
Aceasta precizează că s-a referit la Victor Ponta în legătură cu SIPA pe 14 octombrie 2014, "adică la circa nouă ani de la sigilarea arhivei SIPA, în timpul campaniei prezidențiale, când apăruse informația că Victor Ponta ar fi fost ofițer acoperit SIE".
"În declarația mea din octombrie 2014 puneam în discuție modul în care Rodica Stănoiu folosea, probabil, SIPA și informațiile din arhivă, despre care apăruseră alegații în spațiul public încă din 2005, motiv pentru care am și luat decizia de a desființa SIPA și a sigila arhiva. În niciun caz nu am afirmat că am informații din arhiva SIPA și că Victor Ponta ar putea fi șantajat astfel", arată Macovei.
Monica Macovei spune că nu se aștepta ca un magistrat, care conduce o asociație a judecătorilor, "să intre într-un joc cu informații nereale și insinuări, care are ca scop decredibilizarea justiției și atacarea magistraților".
"Ar fi regretabil ca un judecător să fie manipulat sau de rea-credință", conchide europarlamentarul.
În 2014, Monica Macovei spunea: ''Dovada că Ponta a fost ofițer acoperit? Poate caută cineva și prin arhiva SIPA. Dacă vrem dovada că Ponta a fost ofițer acoperit sugerez să căutăm și în arhiva SIPA. (...) Astfel de informații, de care colaboratoarea Securității, Rodica Stănoiu, se folosea, probabil, pentru a șantaja magistrați, erau obținute, evident, și din interiorul magistraturii, de judecători sau procurori ofițeri acoperiți. Ponta a ajuns la Parchetul General exact în perioada când era ofițer acoperit, deși nu îndeplinea condițiile legale, deci prin eludarea legii, printr-un ordin de ministru al Rodicăi Stănoiu, colaboratoare a Securității".