Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, printre victime se numără și mirele, un luptător al Forțelor Democratice Siriene — alianță a arabilor și kurzilor împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI).
Un corespondent al AFP a relatat că a văzut mulți răniți într-un spital din orașul Hasake din apropiere. Agenția de presă locală Hawar și activiștii media kurzi au publicat fotografii în care se văd dărâmături, distrugeri și sânge într-un local de genul celor folosite de obicei pentru nunți în Siria, transmite DPA.
SI, care a atacat de multe ori atât civili, cât și ținte militare kurde, a transmis prin canalul său media Amaq că un luptător de comando a atacat o adunare a unor kurzi înarmați în apropiere de Hasakeh — știre care, potrivit Agerpres, ar constitui o revendicare a atentatului.