Luptă contraconometru dusă de medicii de la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală pentru salvarea vieții unui tânăr de 27 de ani, care a paralizat brusc.
Cum simptomele se agravau într-un ritm galopant - tânărul ajungând să nu mai poată respira sau înghiți - medicii au fost, inițial, sceptici privind șansele sale de supraviețuire. Din fericire, aceștia au reușit să-l stabilizeze pe bărbat, care a ajuns în prezent într-un stadiu de tetrapareză funcțională. Mai exact, acesta poate să meargă pe distanțe mici sau medii, cu sprijin în cadru. "Eu cred că vom depăși și acest stadiu și vom ajunge la un stadiu de independență mai mare, cârjă, baston”, a declarat prof. dr. Gelu Onose, Șeful Disciplinei de Medicină Fizică și de Recuperare a UMF “Carol Davila” și al Clinicii de Recuperare neuromusculară a Spitalului Clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni” din Bucureşti.
Numărul infecțiilor cu virusul West Nile este în creștere în București și nu numai. Oamenii nu dezvoltă imunitate
Înainte de a ajunge la acest însă spital, tânărul a fost examinat la 5 unități medicale diferite. La ultimul dintre ele, acesta a fost internat direct la Terapie intensivă. Aici a apărut și cel mai negru scenariu posibil, medicii spunându-le părinților că e posibil ca fiul lor "să nu o mai ducă până dimineață”. Speranța a venit abia după ce a fost transferat la clinica de recuperare de la Bagdasar Arseni, unde a început să facă progrese.
Explozie de cazuri de pneumonie, în România: copiii, cei mai afectați. Avertismentul medicilor
Totul s-a întâmplat în luna mai, iar de atunci și până acum medicii nu au reușit să pună un diagnostic clar, asta după ce au fost excluse cauze autoimune, bacteriene și virale identificate. Aceștia suspectează că ar fi vorba despre un virus ce nu a putut fi identifica. Vorbim, practic, despre o infecție virală de tip "hit and run - a lovit și a fugit”, spun specialiștii.