Prezentă în cadrul emisiunii "Realitatea din PNL", moderată de Marilena Mititelu, Barcari a afirmat că miniștrii Educației și cel al Sănătății, Monica Anisiei și Nelu Tătaru, au realizat, astăzi, o trecere în revistă a normelor metodologice privind începerea noului an școlar, fiind semnat și ordinul de ministru mult-așteptat.
"Toți trebuie să fim responsabili. Va fi o asumare generală pentru deschiderea anului școlar. Cum își vor deschide școlile porțile depinde de la localitate la localitate pentru ca am descentralizat decizia", a spus secretarul de stat, menționând că o decizie clară pe marginea acestui subiect se va lua după cele două momente-cheie anunțate anterior și de Nelu Tătaru din 7 și, respectiv, 10 septembrie.
În context, Barcari a precizat că majoritatea actorilor politici și sociali implicați preferă în mod absolut evident primul scenariu, care presupune prezența tuturor copiilor în sala de curs, dar dacă situația din scoli nu o va permite, se poate merge și pe scenariul 2, "cu rocada la două săptămâni" pentru a se face dezinfecția și a se evita, astfel, pericolul de infectare.
"Nu ne dorim să ajungem la scenariul 3, care presupune un proces educațional online", a adăugat ea.
În ceea ce privește scenariu legat de un posibil caz de infecție într-o clasă, Luminița Barcari a afirmat că "toți copiii din acea clasă vor intra în izolare timp de două săptămâni, perioada în care trebuie să se facă dezinfecția: "Copilul va fi izolat de colegii lui cu blândețe, va fi dus într-o sală specială pe care noi o numim izolator, i se va da ceva de lucru, de prefeat ar fi să stea și cineva cu el dacă vorbim de preșcolari, până vine părintele să-l ia și să-l ducă la medicul de familie".
Potrivit acesteia, se va recurge la acest procedu chiar dacă va fi vorba despre o gripa obișnuită și asta pentru că doar medicul poate pune un diagnostic, în baza examinării și, evident, a unui test COVID. Cât despre acest test, secretarul de stat a spus că este de preferat ca acesta să fie făcut, dar nu a putut să precizeze cine va suporta costul lui, având în vedere că este destul de costisitor pentru o parte dintre români.
Lucrurile sunt mai simple - spunea ea - dacă acel caz apare la cilcul primar, acolo unde intra un singur cadru didactic "în joc": "Dificil este dacă apare la gimnaziu sau la liceu pentru că trebuie să ne organizăm activitatea. Trebuie să avem profesori care să poată interveni când un coleg nu se poate prezenta la ore", a mai spus secretarul de stat, adăugând că mai dificil va fi în situația în care un profesor care s-a perindat pe la mai multe clase s-ar putea îmbolnăvi. "Am speranța că nu vor apărea astfel de situații pentru că avem experiența celor două săptămâni de la examenele naționale și ne-am descurcat. (...) Ar putea apărea cazuri din mediul comunitar, mai degrabă", a mai spus aceasta.
Secretarul de stat a dat ca exemplu Sibiul, unde fiecare unitate de învățământ are câte un cadru medical. "Ne dorim să se multiplice această experiență", a arătat candidatul PNL la șefia CJ Ialomița, precizând că, în prezent, nu există, din păcate cadre medicicale pentru toate școlile din țară, însă se caută soluții în acest sens.
In ceea ce priveste normele prezentate astazi, noutatea este legat de faptul ca autoritatile nu vor mai merge pe o recomandare legata de numarul de copii, iar distanta sociala din clase s-a micsorat de la 2 metri, la doar un metru, fiecare unitate de invatamant urmand sa stabileasca cati copii vor exista intr-o clasa in functie de spatiu si de numarul de copii inscrisi. "Nu exista limita pentru numarul de copii", a spus Luminita Barcari.
In ceea ce priveste pragul de varsta de la care copiii trebuie sa poarta masca in clase, care la noi este de 5 ani, iar in alte state de 11 ani si nu este neaparat obligatoriu in timpul orelor de curs, secretarul de stat a explicat ca specialistii din domeniu au luat in calcul multe studii, precum si situatia epidemdemiologica de la noi cand au facut aceasta recomandare.
Cat priveste situatia tabletelor pentru copii, ea a recunoscut ca nu va mai fi posibil de respectat data de 10 septembrie, ca termen final de achizitie a acestora ca urmare a intarzierii ONAC-ului: "In caietul de sarcini era prevazuta data de 10 septembrie. Ministerul nu s-a ocupat de achizitie. (...) Sper ca pana in octombrie sa avem acele tablete".