Potrivit sursei citate, Camera Deputaţilor este, şi în acest an, partener al organizaţiei internaţionale "World Wide Fund for Nature", pentru a sprijini cea mai mare acţiune voluntară de mediu, "Earth Hour - Ora Pământului în România".
"Instituţia participă la acest eveniment chiar de la prima ediţie a acestuia în România, subliniind, de fiecare dată, importanţa acţiunilor responsabile şi a proiectelor benefice pentru mediu şi cetăţeni", se arată în comunicatul citat.
Potrivit Camerei Deputaţilor, peste 8.000 de oraşe din 195 de ţări şi teritorii se vor reuni anul acesta cu scopul de a inspira oameni, comunităţi, companii şi guverne să acţioneze pentru stoparea declinului biodiversităţii.
Evenimentul "Ora Pământului" a fost organizat, pentru prima oară, pe 31 martie 2007, în Sydney, Australia, când 2 milioane de oameni şi 2.100 de companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: încălzirea globală.
În 2008, "Ora Pământului" a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii. În 2009 şi 2010 campania globală a evoluat, implicând aproape un miliard de oameni din peste 4.000 de oraşe din întreaga lume.
Din 2011, "Ora Pământului" a intrat într-o nouă etapă, în care oamenii de pretutindeni au fost îndemnaţi nu numai să stingă lumina, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi, mai arată sursa citată.