"Ca să fie limpede și oamenii să înțeleagă: din jefuirea consumatorului român, fie că este casnic sau companie, principalii beneficiari sunt producătorii de energie, care în proporție de 80% sunt administrate de guvern, pe piața de energie electrică și de 50% pe piața gazelor naturale," a explicat Orban.
Actualul lider al noii formațiuni Forța Dreptei a oferit, ca exemplu, profiturile uriașe obținute de companiile energetice în care statul este acționar majoritar. "La ora actuală, producerea energiei electrice, pe cărbune, la CE Oltenia, cea mai scumpă, costă cam 510 lei/kwh și se vinde cu peste 1.000. Hidroelectrica produce energie cu 160-170 de lei/kwh și vinde cu peste 1.000 de lei. Nuclearelectrica produce cu 170-180 lei/kwh si vinde în piață, deci nu spre consumatorul final, cu peste 1.000 de lei.
Avem profituri de 500%, de 700%, sunt profituri absolut nesimțite, care nu sunt sub niciun fel explicabile.
Fostul premier a afirmat că statul n-a intervenit în aceste situații anormale pentru că s-a mulțumit cu veniturile uriașe pe care le-a încasat, atât în mod direct, ca acționar principal la companiile producătoare, cât și indirect, din taxe și impozite.
"Nu este adevărat că ar câștiga companiile care intermediază energia. La ora actuală niciun producător de energie la care statul e majoritar nu a semnat niciun contract, cu niciun furnizor, pe piața angro, care se semnează pe trimestru, semestru sau an. Este inadmisibil, nu poți să lași furnizorul, cel care are relația directă cu consumatorul, fără contracte pe termen mediu, fără să aibă garanția că poate să încheie contracte la un preț rezonabil și să aibă astfel o predictibilitate in relația cu consumatorul," a afirmat Orban.
Fostul premier a avertizat, în intervenția sa, că dacă statul nu renunță la veniturile pe care le încasează din energie, efectele pe termen mediu și lung vor fi devastatoare: populația va sărăci prin majorarea facturilor, cât și prin șomajul generat de închiderea sau reducerea activității în întreprinderi mari consumatoare, cum sunt Azo Mures și Alro.
Forţa Dreptei, partidul format în jurul lui Orban după plecarea din PNL, va depune și un proiect de lege care vizează reducerea facturilor la energie. Este vorba de un plan pe 5 măsuri: reducerea cotei de TVA la 5% la energie, suspendarea imediată a taxei de cogenerare, suspendarea imediată a certificatelor verzi şi eliminarea ulterioară, treptată, a acestei scheme de sprijin, abrogarea accizei la energie şi extinderea măsurilor de plafonare şi compensare în cadrul unui mecanism predictibil.