”Decizia Consiliului Național al Audiovizualului de sancționare a postului Realitatea TV cu suspendarea emisiei este una vădit politică din care reiese fără dubiu faptul că această deciziei are considerente politice. Această decizie, în spatele căreia se află coaliția PSD-ALDE-UDMR, nu este altceva decât o continuare a intervenției brutale a Jandarmeriei din 10 august, de data aceasta împotriva organelor de presă neafiliate politic. Practic, este o reinstituire a cenzurii de tip comunist și o încălcare grosolană a Constituției și a Legii. Nu poți să sancționezi o televiziune pentru că reflectă adevărul și pentru că apără drepturile și libertățile cetățenilor în fața unui comportament abuziv al forțelor de ordine transformate în forțe de represiune. Solicit CNA să revină asupra deciziei, de îndată, și să anuleze acest precedent periculos pentru libertatea de exprimare din România!
Ludovic Orban,
Președintele PNL”, se arată în comunicatul Partidului Național Liberal.