„Ziua în care se întorc la școală copiii și adolescenții este una dintre cele mai frumoase și mai importante dintr-un an. Speranțe și griji, bucurie și trepidația așteptării, grabă și anticipare, toate emoțiile care însoțesc un nou început culminează în această zi și se revarsă în întreaga societate, fie că avem un copil care merge la școală, fie că nu. Acești ultimi doi ani au fost dificili pentru copiii noștri, pentru părinții lor și pentru profesorii lor, iar încercările la care pandemia ne supune încă nu s-au încheiat.
Este important să înțelegem cu toții că lecția cea mai importantă nu este cea în care citim, sau socotim, desenăm sau descoperim un secret al naturii, ci lecția de zi cu zi în care învățăm să fim împreună. O lecție pentru fiecare dintre noi, copii și adulți, în care suntem cu toții deopotrivă elevi și profesori.
Este esențial să fim uniți și să apărăm șansa fiecărui copil de-a învăța, pentru că aceasta este cheia spre viitorul său dar și spre viitorul societății întregi. Mulți copii încă se luptă în România cu lipsurile, cu sărăcia, pentru multe familii școala este un lux, o bătălie zilnică ce adesea este pierdută.
Dacă vrem să avem un viitor să nu uităm că fiecare zi de școală este un pas către această țintă, așadar să luptăm împreună, pentru ca fiecare copil să poată păși înainte.
Mult succes profesorilor, aflați ca întotdeauna în linia întâi!
Un an bun le urăm cu drag elevilor mai mari sau mai mici, cărora le dorim din toată inima ca porțile școlilor să rămână mereu deschise și primitoare. Să lucrăm împreună pentru ca acest lucru să fie posibil în viața fiecărui copil!”, a transmis Ludovic Orban, luni.