Ludovic Orban a spus despre Klaus Iohannis că ”erau în aceeași echipă dar nu au fost întotdeauna de aceeași părere”.
„Închiderea pieţelor a fost o greşeală gravă. Vă readuc aminte cine a anunţat, preşedintele Klaus Iohannis, care a venit la şedinţa de Guvern. În momentul în care preşedintele a venit la şedinţa de guvern şi a anunţat aceste măsuri, pe mine m-a lăsat în imposibilitatea de a face altfel", a spus Orban într-o declarație la un post TV.
În 2020, decizia Guvernului de a închide piețele agroalimentare, dar de a păstra deschise supermarketurile, a stârnit un val de indignare în rândul producătorilor agricoli români.
„Am vorbit despre măsuri în ședința de guvern si am vorbit despre inchideri de piete. Discutand in detaliu, am ajuns la concluzia că probabil soluția cea mai înțeleaptă ar fi să se închidă cele care funcționează în spații închise și să fie lăsate să funcționeze piețele în spatii deschise, este toamna”, a spus atunci Klaus Iohannis.
Măsura Guvernului a fost privită ca o discriminare la adresa producătorilor, în favoarea supermarketurilor străine. Fermierii, a căror activitate a fost oricum puternic afectată de seceta din 2020, au fost atunci la un pas de faliment.