Ludovic Orban a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 11.15, însoţit de doi avocaţi. El a precizat că va face declaraţii după ce va discuta cu procurorii.
"Am fost tot timpul la dispoziţia organelor de cercetare penală pentru a aduce lumină în acest caz. Nu cred că e o măsură care să fie necesară, ţinând cont că e vorba de persoana mea. Nu am de gând să părăsesc ţara. Nu am de gând să fac nimic care era în restricţiile preventive, în condiţiile controlului judiciar. E o restrângere a unor drepturi care nu e necesară în cazul meu", a declarat Ludovic Orban după ce a fost audiat de procurorii DNA, precizând că a contestat măsura preventivă.
Contestaţia fostului candidat al PNL la Primăria Capitalei va fi judecată marţi de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Deputatul liberal a fost şi în 14 aprilie la DNA, el declarând că a venit să fie audiat, dar precizând că nu va da informaţii despre dosar, pentru că nu vrea să afecteze ancheta.
Ludovic Orban a fost pus în 11 aprilie sub control judiciar pentru 60 de zile şi în aceeaşi zi a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Ludovic Orban este acuzat că, în luna martie, a cerut unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania sa electorală la Primăria Capitalei, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.
În timpul controlului judiciar, Ludovic Orban are interdicţie să părăsească ţara şi să se apropie sau să comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor. De asemenea, Orban este obligat să meargă la DNA ori de câte ori este chemat şi să se prezinte la Secţia 23 de Poliţie de două ori pe săptămână, luni şi joi.