Născut la Iași la 15 noiembrie 1868, Emil Racoviță și-a încheiat periplul prin lume pe 17 noiembrie 1947, la Cluj-Napoca, unde a predat, în cursul vieții, la nou înființata Universitate românească (în 1919), pentru a cărei ridicare a fost chemat de intelectualii ardeleni. Tot la Cluj, Emil Racoviță a înființat primul institut speologic din lume.
Un fapt mai puțin cunoscut despre reputatul om de știință este faptul că a fost elevul lui Ion Creangă. "Ion Creangă venea la șapte dimineața, băga două degete în gură și fluiera ca cislicii, ca golanii. Și în momentul acela, Racoviță, cu ghiozdanul în spate, sărea, vărsa cana cu lapte și cacao și era fericit că putea să meargă la școală de mână cu Ion Creangă. Dacă se poate spune că Ion Creangă i-a 'lăsat' ceva lui Racoviță, acela cred că este discursul. Racoviță avea un stil oratoric de excepție", povestește Iosif Viehmann, care are astăzi aproape 90 de ani și care este ultimul discipol în viață al lui Emil Racoviță.
Iosif Viehmann sau Pepi, cum îi spun prietenii și cum a rămas cunoscut în Cluj, l-a întâlnit pe Racoviță când a intrat la facultate.
"La ușa aceea pe care ați intrat, care are o sticlă mată, am avut o întâmplare. Am venit aici ca să-l rugăm să ne ajute. Eram trei, eu, prietena mea și încă un student. Văzuserăm din tren o stâncă și din ea ieșea un pârâu. Și voiam să mergem în acele chei. Și am urcat toți trei până aici la ușă și am sunat. Nimic. Am bătut la ușă și am văzut o umbră. Se deschide ușa și în momentul acela prietena mea și celălalt coleg al meu fug pe scări în jos cu 180 la oră. Așa respect aveau pentru el. Păi când intra Racoviță cu birja pe poarta institutului nu mai mișca nimeni... M-a întrebat 'ești evreu sau neamț'. Și i-am răspuns: 'neamț'. Era prima dată în viața mea când cineva îmi zâmbea că auzea că sunt neamț", își amintește Iosif Viehmann privind către fotoliul gol, de culoare verde și ros pe la colțuri în care l-a văzut de atâtea ori pe Racoviță odihnindu-se, în anii care au urmat.
Aventura lui Racoviță a început la 26 de ani, în 1897, când echipajul de pe "Belgica" se pregătea să pornească într-o curajoasă expediție de cercetare spre Polul Sud.
"Expediția spre Polul Sud, 'spre' nu 'la'! Polul Sud nu a fost deloc ținta... să exploreze care e viața, să vedem care e viața — cam atât a spus Racoviță—, ce balene, ce foci, ce păsări... A plecat cu foarte puține planuri și cu multă modestie", explică speologul.
Însă, cum a ajuns un român și încă atât de tânăr să facă parte din echipajul uneia expediții atât de importante?
Iosif Viehmann povestește că belgienii au cumpărat din Norvegia vasul "Patria" pe care l-au rebotezat "Belgica" și l-au cuirasat, adică l-au îmbrăcat într-un lemn tropical special ca să poată călători prin apele înghețate. Dar "Belgica", chiar și transformată, nu era un spărgător de gheață, ceea ce a făcut ca Amiralitatea să aibă mari dificultăți în a găsi acei membri ai echipajului care să aibă pregătirea necesară, dar și dorința de a pleca într-o astfel de expediție.
"Și mai e o jumătate de an până să plece și se fac oferte în ziare, reviste: 'căutăm un naturalist, un biolog, pentru expediție'. Și unii răspundeau și cereau caracterele vasului: 30 de metri lungime, 6 metri lățime, 20 și ceva de cai putere. Unde merge? Spre Polul Sud. Șase oameni au refuzat. În lanț. 'Noi nu călătorim pe o coajă de nucă spre Polul Sud'. Disperați, Amiralitatea și conducerea Institutului Regal de Geografie din Belgia se adresează Sorbonei. Și la Sorbona, principalul profesor care l-a iubit și stimat pe Racoviță, membru al Academiei franceze, l-a recomandat. Racoviță avea 26 de ani (n.r. — în 1897). Așa... și ăștia, fericiți că în fine au ceva măcar și pe hârtie, îi scriu lui Racoviță, acasă în Moldova, în Iași. Racoviță înnebunește de fericire. Aduce și banii lui", povestește bătrânul speolog clujean.
Călătoria spre Antarctica, pe care Racoviță a făcut-o alături de mari exploratori precum norvegianul Roald Amundsen (primul explorator care a ajuns la Polul Sud, mai târziu, în 1911) și americanul Frederick Cook, a fost grea, mai mulți membri ai echipajului murind pe drum din cauza scorbutului, a frigului sau a furtunilor. Pepi Viehmann își amintește că Racoviță povestea că acelea erau momentele de descurajare cel mai greu de suportat, mai greu și decât frigul. Dar, pentru Emil Racoviță a fost o expediție crucială, care i-a adus recunoașterea și, mai important decât atât, încrederea și experiența care au stat la baza unei îndelungi cariere de cercetător.
După o viață împlinită în Franța, unde și-a luat, la Sorbona, diplomele în Drept și apoi în Științe naturale și, mai târziu, doctoratul, Emil Racoviță a fost director adjunct al laboratorului Arago de la Banyuls sur Mer.
Între 1901-1914, Emil Racoviță a explorat adâncimile mării din golful Lyon, coastele insulelor Baleare și ale Cataloniei. La 15 mai 1907 îi apare lucrarea fundamentală "Essai sur les problemes biospeologiques", care pune bazele unei noi discipline științifice, speologia. Totodată, din 1905 Racoviță coordonează revista "Biospeologica (etudes sur l'histoire naturelle du domaine souterrain)", unde a prezentat rezultatele explorărilor pe care le-a întreprins, alături de numeroși colegi, în peste 1.000 de peșteri. În expedițiile sale subterane, Racoviță a colectat și studiat peste 15.000 de exemplare de forme de viață cavernicolă.
Numit Doctor Honoris Causa al Universității din Lyon, Racoviță a deținut, totodată, funcția de președinte al "Societe de Speologie" din Paris (1910) și de președinte de onoare al "Societe zoologique de France". A fost, totodată, membru corespondent al Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală din cadrul Societății Națiunilor.
În 1920, la scurtă vreme după Marea Unire și înființarea în 1919 a Universității din Cluj cu predare în limba română, Racoviță este invitat să vină să predea în orașul ardelean. A fost numit profesor titular de biologie și director al Institutului de Speologie, primul centru de cercetări cavernicole biospeologice din lume.
"Se destrăma imperiul austriac. Plecau austriecii. Și, atunci, câțiva patrioți îl imploră pe Racoviță să vină definitiv în țară. Era în 1919-1920. Și Racoviță refuză cu sânge rece. Două rânduri de corespondență au purtat. 'Domnule, vei fi numit și dumneata și instituția pe viață'. Totul i s-a promis. La a treia încercare a cedat. Încarcă în două vagoane toată averea lui și vine. Era director adjunct la un laborator de cercetări oceanografice și profesor la Sorbona", spune Viehmann.
La momentul redefinirii Universității din Cluj, care exista din 1872, ca instituție românească de învățământ superior, în 1919, s-a decis ca pe lângă ea să fie înființate și institute de cercetare. Atunci, lui Racoviță i s-a promis un asemenea institut, de care nu auzise nimeni, nici în lume, nici în Cluj. Pentru simplul motiv că era primul!
"Pe vremea aceea nu era ca acum. Cereai o legătură telefonică la ora trei și la opt seara o primeai. Mai suna câte un telefon... Răspundeam: 'Alo, aici Institutul de Speologie'. De la celălalt capăt se auzea: 'A, am înțeles, Institutul de Teologie'. 'Nu de Teologie, de Speologie!'. 'A, am înțeles că am nimerit la Institutul de Psihologie'. 'Nici de Psihologie, de SPE-O-LO-GIE'", povestește amuzat Iosif Viehmann.
După câțiva ani de la sosirea sa la Cluj, Racoviță a fost desemnat președinte al Academiei Române, până în 1929, iar apoi rector al Universității din Cluj, între 1929-1930 și prorector în perioada 1930-1931.
Dintre lucrările sale, sunt considerate mai importante de specialiștii din domeniu: "Speologia" (1926, 1927), "L'Institut de Speologie de Cluj" (1926), "Observations sur 'Ghețarul de la Scărișoara'" (1927), etc.
