Începând cu anii 1950, niciun tip de aeronavă, fie ea civilă sau militară, nu putea survola aceste teritorii restricționate, iar străinii erau interziși să se apropie de ele. Zonele interzise din România ascundeau nu doar fabrici de muniții, ci și obiective strategice bine protejate, rafinării și regiuni de frontieră considerate „sensibile”. Un raport secret din 1953 al Agenției Centrale de Informații a SUA (CIA) a identificat aceste zone drept interzise, clasificate de Comandamentul Teritorial de Apărare. Fără autorizații speciale, avioanele nu aveau voie să zboare deasupra lor, iar accesul străinilor era strict interzis.
„Orice avion al cărui zbor nu a fost programat și raportat la biroul local al forțelor aeriene este obligat să aterizeze. Dacă echipajul aeronavei ignoră ordinele, se trage asupra lui. Acest lucru se face în zona de 40 de kilometri în jurul obiectivelor. În zona de 25 de kilometri de la granița cu Iugoslavia, nu se mai fac atenționări. Orice avion care zboară peste acel teritoriu este atacat imediat de forțele aeriene ale României”, arăta raportul CIA.
Unele dintre cele mai bine protejate zone din România au fost interzise zborurilor până în anul 1990. Zona Cetate (Dolj), care se întinde pe aproximativ 40 de kilometri de-a lungul Dunării, la granița dintre România și Iugoslavia, continuând spre nord-vest până în Ungaria, a fost unul dintre aceste teritorii interzise. Malurile Dunării, care constituie granița naturală cu Iugoslavia, au fost transformate în teritoriu militarizat la începutul anilor 1950, iar peste 50.000 de locuitori au fost relocați cu forța în Câmpia Bărăganului, unde accesul civililor a fost restricționat.
