,,Noi avem o oarecare aroganță că ne pricepem la toate. Din păcate, au fost și exemple care nu ne-au validat statutul de specialiști. PSD, dacă ar lucra doar cu bună-credință și liderii județeni ar fi animați în primul rând de promovarea competențelor, ar putea produce astfel de oameni, având la bază o structură națională mai bine ancorată”, a declarat deputatul social-democrat.
În contextul viitoarelor alegeri, Lucian Șova consideră că PSD are nevoie de ,,voci credibile” care să comunice eficient, să își aleagă liderii ,,cu chibzuință” și ,,să restructureze baza de susținere”.
,,Cred că PSD are nevoie să traverseze un deșert. Un partid de tipul PSD, din cele tradiționaliste, trebuie să se modernizeze, să se racordeze la valorile morale și spirituale ale secolului. PSD este un partid dedicat unui segment de electorat care are o viziune de conservare a tradițiilor. Îmi doresc să înregistreze o traiectorie naturală, nu forțată. PSD acum trebuie să se decanteze, să își aleagă lideri cu chibzuință, să dea o probă la locale și să restructreze baza de susținere. Odată construită o nouă structură locală, își va cere drepturile și va fi legitimă să susțină oameni care să candideze la Parlament și să ajungă să îi promoveze ideile, să genereze un curent.
Ce nu am făcut suficient e că nu am explicat cu voci credibile ceea ce am făcut și ce nu suntem lăsați să facem, fără să ne victimizăm. PNL și-a jucat foarte bine opoziția. Sper ca noi să fim mai convingători măcar pe discursul de opoziție. PNL este la guvernare și se victimizează că nu este lăsat de PSD să facă treabă”, a declarat Șova la realitateadinpsd.net.
Fostul ministru al Transporturilor a apreciat perioada în care PSD era condus de Liviu Dragnea ca fiind ,,singura în care partidul și-a asumat o conduită mai fermă”.
Citește ce spune Lucian Șova despre viitorul congres al PSD.