"Este un moment de cumpănă, nu numai pentru România, dar îndrăznesc să spun pentru UE în ansamblul ei. Astăzi, am fost din nou martorii modului în care principiile care stau la baza UE şi creării spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, au fost umbrite de interese politice interne ale unui stat membru, şi mă refer la Austria", a spus Bode, relatează Agerpres.
Joi, Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Teoretic, votul împotrivă al Olandei a venit ca urmare a faptului că România și Bulgaria sunt la pachet, or Olanda era de acord cu intrarea României, dar împotriva intrării Bulgariei.
Austria nu și-a schimbat poziția enunțată la începutul ședinței JAI nici măcar după discuțiile cu Germania. Reamintim că decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen este luată în unanimitate de membrii UE care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie.