Lucian Bode: "Poate că reuşim să ne aşezăm, împreună cu Legislativul, să avem un Cod rutier nou, modern. Eu am fost, trei ani, preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor şi tot a doua iniţiativă era legată de Codul rutier. Codul rutier se modifică într-un an de foarte, foarte multe ori, de aceea cred că o dezbatere serioasă Executiv - Legislativ - societate civilă - ONG-uri, toţi cei care-şi doresc să participe la o astfel de dezbatere, să fie organizată cât mai repede cu putinţă astfel încât să transmitem către Parlament un nou Cod rutier modern"
Conform Agerpres, ministrul de Interne a adăugat faptul că trebuie urmat exemplul noului Cod aerian, civil şi militar, care a fost elaborat, în premieră, după sute de ore de dezbateri cu factorii implicaţi.
Lucian Bode a reamintit faptul că Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică, până la începutul lunii mai, un proiect de modificare şi completare a regulamentului de aplicare a Codului rutier, proiect plecat de la numeroasele accidente provocate de neatenţia pietonilor.