„1 AN de Guvernare pentru oameni! Misiunea Ministerului Afacerilor Interne s-a axat pe atingerea următoarelor obiective: siguranță pentru cetățeni, servicii publice de calitate, sprijin pentru refugiați, colaborare excelentă cu partenerii externi.
Au fost demarate și implementate reforme instituționale profunde care vizează furnizarea unor servicii de calitate pentru cetățeni, digitalizarea majorității serviciilor oferite oamenilor, creșterea gradului de siguranță publică, sprijinirea refugiaților ucraineni și îndeplinirea obiectivelor asumate la nivel internațional.
Într-un context complex de securitate la nivel internațional, principala misiune a structurilor MAI a fost asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii României. Astfel, au fost demarate proiecte cu impact major în societate precum operaționalizarea SIME, a sistemului de monitorizare electronică pentru asigurarea protecției victimelor violenței domestice și tragerea la răspundere a agresorilor.
De asemenea, au fost inițiate modificări legislative pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin implementarea unui Nou Sistem integrat de monitorizare a traficului rutier - e-SIGUR.
România a fost în prima linie a efortului umanitar oferit Ucrainei și a gestionat exemplar din perspectivă umanitară și securitară efectele conflictului din Ucraina. Ne-am arătat solidaritatea și am dovedit încă odată că gestionăm un spectru larg de provocări și amenințări. Am demonstrat întregii Europe că suntem parteneri de nădejde în situații de criză.
Pentru Guvernul Nicolae Ciucă, aderarea României la spațiul Schengen este un obiectiv de țară pentru care au fost depuse eforturi considerabile.
Concluziile misiunilor voluntare desfășurate recent sub coordonarea Comisiei Europene sunt pozitive și arată că sunt întrunite toate condițiile tehnice ca România să devină cât mai curând membră a spațiului Schengen.
Integrarea europeană va fi deplină pentru România, odată cu intrarea în spațiul Schengen.
Anul acesta, România a înregistrat un succes de etapă prin recunoașterea eforturilor de prevenire și combatere a traficului de persoane.
Raportul anual privind Traficul de Persoane la nivel mondial (TIP Report 2022), elaborat de către Departamentul de Stat al SUA a plasat România în Grupa a 2-a, țara noastră fiind astfel scoasă de pe lista de supraveghere.
Astfel, concluzia clară a acestui an de mandat este că Ministerul Afacerilor Interne și-a îndeplinit obiectivele asumate, derulând misiuni complexe, într-un mediu de securitate delicat la nivel internațional, asigurând protecția cetățenilor români și colaborarea la un nivel ridicat de profesionalism cu partenerii externi”, a transmis Lucian Bode, vineri.