Pe contul de Twitter al Ministerului ucrainean al Apărării a fost lansată o campanie de mulțumiri, care a inclus 21 de postări pentru 18 membri NATO: Marea Britanie, SUA, Canada, Estonia, Spania, Franța, Olanda, Luxemburg, Italia, Danemarca, Norvegia, Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia și Finlanda. De asemenea, în cadrul acestei campanii s-au transmis mesaje de mulțumire pentru trei țări care nu fac parte din Alianța Nord-Atlantică, și anume Suedia, Australia și Japonia. Astfel, campania a acoperit un număr semnificativ de aliați ai Ucrainei, fie că aceștia sunt membri NATO sau nu.
„Cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, am inițiat un maraton de mulțumiri pentru prietenii și partenerii care au ajutat țara noastră. Poporul ucrainean va fi mereu recunoscător pentru acest sprijin”, scrie în postarea de pe contul Twitter/X al ministerului ucrainean al Apărării.
Deși nici Bulgaria nu se numără printre țările cărora li s-a mulțumit în cadrul campaniei, aceastei țări i-au fost aduse mulțumiri, printr-o postare separată, de către ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, de pe contul său de Twitter/X.
Și alte 11 state membre NATO lipsesc, alături de România, de pe lista postărilor de „mulțumire” pentru ajutorul acordat în cadrul războiului. Acestea sunt : Albania, Belgia, Croația, Grecia, Ungaria, Islanda, Muntenegru, Macedonia de Nord, Portugalia, Slovenia și Turcia.
Această mișcare surprinzătoare a autorităților ucrainene vine la numai două zile de la declarația ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, care a spus că România va continua să sprijine Ucraina "în lupta sa curajoasă de a-şi recupera complet integritatea teritorială".
Şefa diplomaţiei române a avut o intervenţie online, în cadrul celui de-al treilea Summit al Platformei Internaţionale Crimeea. Ea a punctat că au trecut 18 luni de la începutul invaziei ruse, dar "agresiunea Rusiei nu a început cu războiul pornit pe 24 februarie 2022, ci cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, în 2014".
"România va continua să susţină independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional", a arătat Luminiţa Odobescu, evidenţiind că România a fost alături de ţara vecină din prima zi a războiului şi va continua să fie alături de ea, până la "victoria finală", scrie Agerpres.
Marcel Ciolacu, de Ziua Independenței Ucrainei: Vom fi alături de poporul ucrainean până la victorie şi restaurarea integrităţii teritoriale
Oficialul român a vorbit şi despre cazuri de încălcarea drepturilor omului în teritoriile ucrainene ocupate de forţele ruse. "Aceste acţiuni sunt crime de război", a precizat ministrul.
Totodată, Odobescu a menţionat "recentele atacuri nesăbuite asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre, foarte aproape de graniţa cu România" care "arată, încă o dată, dorinţa Rusiei de a amplifica acest conflict".
"Vom fi alături de Ucraina în lupta sa curajoasă de a-şi recupera complet integritatea teritorială recunoscută internaţional. Vom fi alături de poporul ucrainean şi de dreptul său suveran de a-şi decide în mod liber viitorul, fără ingerinţe din exterior", a adăugat ea.
"Doneţk este Ucraina, Herson este Ucraina, Lugansk este Ucraina, Zaporojie este Ucraina, Crimeea este Ucraina", a subliniat Odobescu.
Sprijinul acordat de România Ucrainei a fost de multe ori criticat de autoritățile de la Kremlin. Purtătoarea de cuvănt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a acuzat România că trimite ajutoare Ucrainei, încă de anul trecut.