În preambulul și nota de fundamentare a ordonanței de urgență prin care ar urma să fie amânată reducerea de TVA este invocat impactul negativ asupra bugetului.
“Amânarea de la data de 1 ianuarie 2021 la data de 1 ianuarie 2022 a termenului de intrare în vigoare a măsurii privind majorarea la 140.000 euro a plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, având în vedere impactul negativ al acestei măsuri asupra veniturilor din TVA estimat la 0,2 miliarde lei pentru 2021”, se arată în nota de fundamentare.
Legea care prevede majorarea la aproximativ 140.000 de euro a plafonului până la care se aplică o cota redusă de TVA de 5% la vânzarea de locuințe a fost publicată în Monitorul Oficial în nooiembrie și urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Practic, noul prag reprezintă suma maximă ce poate fi accesată prin al doilea pilon al programului „Noua casă”.
Detalii pe Realitatea Financiară.