Mesajul adresat rmediului academic este semnat de grupulurile civice #Reset din Iași, #Iașul nu tace, #REZISTENȚA, Corupția ucide, Inițiativa România, #VavedemdinBucuresti şi #Insist.
"Ajuns din funcția de rector al Universității „Al. I. Cuza” Iași în scaunul de ministru al justiției, Tudorel Toader, în tandem cu un Parlament dominat de o coaliție interesată exclusiv de masacrarea justiției, a început un adevărat asediu la temelia statului de drept, în pofida și cu sfidarea tuturor semnalelor venite din partea instituțiilor europene. (...) Tudorel Toader a introdus, cu o hărnicie suspectă, inițiative legislative care nu au nimic de-a face cu publicul larg, ci cu o „elită selectă” de politicieni, unii aflați în faza de cercetare. Între lege și fărădelege, dl Toader a ales să apere fărădelegea. Între victimă și infractor, a ales drepturile celui din urmă. Iar între rigurozitatea legii și senzaționalismul televizat bazat pe alegații nedovedite și trunchiate, dl Toader a ales soluția a doua, convenabilă și salvatoare pentru un grup de interese care a acaparat România în ultimii 20 de ani.
Considerăm că singurul gest de demnitate și respect față de întregul mediu academic și tot ceea ce înseamnă și a însemnat cea mai veche universitate din România este demisia dlui Tudorel Toader din funcția de rector al acestei prestigioase instituții de învățământ. După cele mai recente „fapte de arme” ale dlui Toader, simpla asociere a numelui său cu această instituție reprezintă o sfidare și un afront la adresa întregului corp profesoral și a noțiunii de verticalitate, integritate și … normalitate!”, se arată în scrisoarea grupului.