Proprietarul grupului Unicom din Turnu Măgurele explică şi de ce actualul vicepremier i-a trimis pe cap zeci de controale ale instituţiilor statului.
Ca să reziști în afaceri în Teleorman, zonă dominată de actualul vicepremier Liviu Dragnea, fost președinte al Consiliului Județean timp de 12 ani, trebuie să intri, la rândul tău, în politică. La această concluzie a ajuns Ion Codrea, acționarul principal al societății Unicom.
Omul de afaceri Ion Codrea spune că verificările împotriva firmelor sale ar fi fost ordonate tocmai de Liviu Dragnea, cel care ar dori să controleze tot în Teleorman și care s-ar fi arătat nemulțumit că omul de afaceri a cumpărat un spațiu comercial de la un fost partener de afaceri al actualului vicepremier.
"Dragnea și cu partenerul său cumpăraseră, prin metode încârligate, toate clădirile din sistemul de comerț socialist. Cei doi au împărțit juma-juma Turnu Măgurele. După ce am cumpărat eu un spațiu de la partenerul lui Dragnea, în 2000, zici că au dat dracii în oraș", își amintește proprietarul grupului Unicom.
Astfel, dacă până atunci avea mai multe colaborări cu primării comunale cărora le vindea metalo-chimice, după 2000 contractele s-ar fi sistat. "M-au torpilat cu controale. Când nu am mai putut, am simțit nevoia să mă protezeje cineva. Numai așa poți răzbi, mi s-a spus", a declarat Ion Codrea pentru România liberă.
Recent, Marian Vanghelie a declarat la Realitatea TV că toate licitațiile publice din Teleorman sunt câștigate doar de firma Tel Drum, deținută de apropiați ai lui Liviu Dragnea.
„Dragnea dă anumite fonduri europene și apoi câștigă Tel Drum. Dacă dispare Dragnea, dispare Tel Drum. Tel Drum are contract în fiecare comună. Ăsta e mafiotism, șarlatanie", a susținut Marian Vanghelie.