"Magazinele vor redeveni Angst şi vor funcţiona în continuare. A fost decizia acţionarilor Angst de ieşi din franciză, pe care Carrefour a acceptat-o. Nu avem niciun fel de probleme. Este o decizie care face parte din strategia noastră de a ne axa pe ce ştim să facem cel mai bine: producţia şi comerţul de carne şi mezeluri. Vom continua să colaborăm cu Carrefour şi Artima pe alte segmente", a declarat Sorin Minea pentru MEDIAFAX.
El a arătat că Angst ar putea deschide şi alte magazine în format mai mic, în funcţie de oportunităţi.
În urma acestei decizii, reţeaua Express a Carrefour va număra 43 de magazine.
Parteneriatul dintre Angst şi Carrefour, semnat în septembrie 2011, a fost o premieră în retailul românesc şi a presupus rebranduirea celor 22 de magazine Angst în Express.
Potrivit preşedintelui Angst, revenirea la denumirea iniţială nu va presupune investiţii semnificative.
Carrefour mai operează în România 25 hipermarketuri Carrefour, 79 supermarketuri Market şi un magazin online. Săptămâna trecută Carrefour a închis supermarketul Market din centrul comercial Winmarkt din Bistriţa.
Grupul Angst a fost înfiinţat în 1990, fiind o investiţie româno-elveţiană. Firma este controlată de Sorin Minea care deţine 60% din acţiuni, restul de 40% fiind împărţit în mod egal între Liudmila Minea şi Bernadette Martha Maria Wyrsch-Angst. Angst deţine trei fabrici, la Buftea (carne proaspătă şi preparate fierte, afumate), Salsi Sinaia (produse crud uscate) şi Videle (procesare a laptelui).