Reprezentanţii medicilor de familie din Arad au contestat Ordinul MS la finalul lunii septembrie, arătând că „obligaţia de a monitoriza evoluţia unor bolnavi deja diagnosticaţi cu Covid-19 - boală infecto-contagioasă grupa A - şi de a-i declara vindecaţi, exced medicinii primare”.
„Medicul specialist în astfel de boli nu poate trimite medicului de familie pentru monitorizare un astfel de bolnav, iar medicina primară nu include servicii de evaluare a simptomelor unei astfel de boli - medii, uşoare sau mai grave, sau dacă pacientul s-a vindecat”, au arătat medicii de familie.
Mai mult decât atât, aceștia susțin că un medic de familie nu poate declara un pacient vindecat în urma unei discuţii telefonice.
Vicepreşedintele Societăţii Medicilor de medicina familiei/Medicină generală a judeţului Arad, Csongor Toth, susține că medicii de familie nu au atacat Ordinul MS pentru că nu ar fi de acord să ajute pacienţii cu COVID-19, ci pentru că ar putea fi făcuţi responsabili pentru chestiuni care nu ţin de competenţa lor.
„Colegiul Medicilor a spus că doar patru specializări au competenţă pentru tatarea pacienţilor cu COVID. După ce a fost emis Ordinul şi noi ne-am pus problema că dacă ne bizuim doar pe ce ne spune pacientul şi ulterior se dovedeşte că ceva s-a complicat, iar familia depune plângere noi nu putem să ne apărăm. Medicii de familie monitorizează pacienţii cu COVID-19. Niciodată nu s-a pus problema că nu am dori să ne monitorizăm pacienţii. Problema a fost legată doar de o soluţie legislativă ca să putem fi acoperiţi legal”, a declarat Csongor Toth.
Dacă sentinţa CAT va fi menţinută, ministerul va trebui să corecteze legislaţia.