În 2012, Gabi Luncă a dat-o în judecată pe Loredana pentru că a preluat piesa "Cip-Cirip", pe care a înregistrat-o sub numele "Într-o zi la poarta mea" şi a inclus-o pe albumul “Agurida”, lansat în anul 2001. Deranjată de faptul că Loredana nu i-a cerut nici măcar voie, ingnorând-o total, Gabi Luncă a apelat la judecători. Vestea pierderii procesului a fost un şoc pentru Gabi Luncă.
Contactată de ziarulring.ro, Gabi Luncă ne-a confirmat că este deranjată de decizia instanţei şi ne-a dat asigurări că va continua să lupte. "Lucrurile nu se opresc aici. Nu rămâne cum «dictează» Loredana. De când a început procesul, eu am avut câştig de cauză de mai multe ori. Aşa că voi merge înainte şi cred că se va face dreptate până la urmă. O ţară întreagă ştie că aceasta este piesa mea. Toţi muzicologii care au fost aduşi au confirmat că este piesa mea. Acum să-i dau ei bani?! Săraca de ea! Păi, pe ce?! Că eu am dat-o în judecată şi nu am cheltuit banii aceştia. Ea nu a avut nici martori, doar un avocat... Cu Loredana m-am întâlnit o dată la unul dintre termenele procesului, dar nu am vorbit pentru că nu aveam ce să ne spunem. Dacă ea era un om de bună credinţă, putea să îmi ceară piesa, dar nu are rost să o mai lungim... Mergem înainte cu procesul. Mâine (n.r.-vineri) mă întâlnesc cu avocata", ne-a declarat Gabi Luncă.