Marea Britanie vrea un acord comercial complet cu Uniunea Europeană după Brexit, a afirmat, la Davos, ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, avertizând că, dacă nu îl va obţine, Londra va căuta alte metode pentru a rămâne competitivă, în timp ce premierul Theresa May are o viziune globală.
"Trebuie să rămânem competitivi. Cea mai bună modalitate în acest sens este să avem o relaţie comercială completă cu Uniunea Europeană, cei mai apropiaţi vecini", a declarat Philip Hammond la Davos, potrivit site-ului agenţiei Reuters.
"Dar, în cazul în care nu vom obţine un astfel de acord, va trebui să găsim alte modalităţi pentru a menţine competitivitatea, deoarece prima obligaţie a Guvernului este să ne asigurăm că oamenii vor menţine standardul de trai", a subliniat Hammond.
La rândul său, în discursul rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos, premierul Theresa May a promis că Marea Britanie va fi apărătorul comerţului liber şi globalizării, scrie Mediafax.
"Vreau să explic modul în care Marea Britanie - o ţară care a fost frecvent în centrul schimbărilor economice şi sociale - va accelera eforturile pentru asumarea unui nou rol de conducere, ca fiind cel mai puternic avocat în lume pentru afaceri, pieţe libere şi comerţ liber. Decizia noastră de ieşire din Uniunea Europeană nu a fost o respingere a prietenilor noştri europeni, cu care avem interese, valori comune şi alte lucruri. Nu a fost o încercare de a deveni mai distanţi faţă de ei sau de a înceta cooperarea care a ajutat continentul nostru să fie sigur şi puternic", a insistat Theresa May.
Premierul Theresa May a semnalat marţi că Marea Britanie nu va rămâne membră a pieţei unice a Uniunii Europene, dar doreşte un acord pentru menţinerea accesului la uniunea vamală europeană.
În replică, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, consideră că abordarea premierului britanic, Theresa May, este "realistă", explicându-i că celelalte 27 de state ale Uniunii Europene sunt unite şi aşteaptă declanşarea procedurii ieşirii Marii Britanii din UE.