Cunoştinţele referitoare la efectele lipsei gravitaţiei asupra organismului uman, şi în general asupra spaţiului cosmic care conţine oameni, vin nu numai din proiecte elaborate şi premeditate, ci şi în acest mod, accidental.
Oamenii nu pot plânge în spaţiu. Deşi pot cu siguranţă să lăcrimeze, lacrimile astronauţilor nu vor curge niciodată în spaţiu aşa cum se întâmplă pe Pământ, nu în lipsa gravitaţiei. Umezeala generată de ochi nu are niciun motiv să plece din locul unde s-a format, ci se conglomerează în jurul globului ocular.
În plus, lacrimatul în spaţiu, fără plânsul propriu-zis, doare. Aceasta se întâmplă chiar şi atunci când lacrimile nu sunt cauzate de o picătură rătăcită dintr-o substanţă chimică. Teoretic, lacrimile nu ar trebui să doară. Deşi motivul pentru care plângem nu este pe deplin înţeles, faptul că efectul lacrimilor este unul paliativ este ştiut. Rolul lacrimilor este acela de calma, nu de a irita ochii. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că viaţa la gravitaţie zero poate avea un efect dăunător asupra vederii.
O posibilă explicaţie este faptul că fluidele tind să se deplaseze către zona capului în microgravitaţie. Pe de altă parte, spaţiul poate usca ochii, iar umezeala subită a corneei, cu lacrimi, poate ustura, în loc să linişească.