"În dezacord cu soluția pronunțată cu majoritate de voturi de Curtea Constituțională, considerăm că instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție și Guvernul României, deoarece, față de stadiul actual al anchetei penale, nu se poate stabili o imixtiune a Ministerului Public în exercitarea competenței Guvernului de inițiere și adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2017", se arată în opinia separată, potrivit Agerpres.
În opinia Liviei Stanciu, CCR trebuia să verifice dacă actele concrete realizate de procurori au depășit competența constituțională a Ministerului Public, încălcând totodată competența Guvernului de adoptare a unui act normativ concret.
"Altfel spus, nu s-a cerut Curții Constituționale doar pronunțarea unei decizii de principiu, ci pronunțarea mai întâi asupra unor acte și acțiuni concrete ale unei autorități publice (Ministerul Public) și a efectului acestora, nu doar a aptitudinii lor, de a determina un conflict juridic de natură constituțională, și abia apoi, în situația constatării unui astfel de conflict, să statueze de principiu în sensul arătat (să statueze, pentru viitor, asupra competenței celor două autorități publice părți în conflict", se precizează în documentul citat.
Livia Stanciu apreciază că DNA, prin începerea și apoi extinderea urmăririi penale, a acționat în urma unei sesizări legale, conformându-se normelor de procedură, situație în care activitatea procurorilor este expresia unor competențe constituționale proprii, neputând fi identificată, în stadiul actual al anchetei, o imixtiune în activitatea de legiferare specifică Guvernului.
"Altfel spus, activitatea menționată ar putea avea aptitudinea să conducă la un conflict juridic de natură constituțională, dacă ne-am imagina că ar avea ca obiect oportunitatea și constituționalitatea OUG 13/2017, iar nu fapte penale. Dosarul penal în discuție se află însă în faza de urmărire penală in rem, care (...) are un caracter esențialmente nepublic, iar din documentele depuse la dosar nu rezultă că s-a anchetat oportunitatea sau legalitatea/constituționalitatea ordonanței (...), ci fapte penale cu privire la care Ministerul Public a fost sesizat prin denunțul formulat, dispunându-se apoi, prin ordonanță a procurorului, extinderea urmăririi penale cu privire la fapte noi, și ulterior clasarea pentru parte dintre cele cuprinse în denunț", se mai menționează în opinia separată.
Livia Stanciu mai apreciază că instanța constituțională, prin constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională constând inclusiv în încălcarea competenței Parlamentului și a competenței CCR de către Ministerul Public, a depășit limitele sesizării cu care a fost învestită și care privea raporturi juridice și competențe ale altor autorități publice.
Decizia CCR din 27 februarie, luată cu majoritate de voturi, este definitivă și general obligatorie.
