După ce au dat lovitura cu platforma Android, noul sistem de operare pentru portabile, Android Wear, are toate șansele să fie la fel de bine finisat. În filmele de prezentare, cel puțin, arată spectaculos. Așadar, într-o piață în care își încearcă foarte mulți norocul la smartwatch-uri, gigantul din Mountain View s-ar putea să fi găsit rețeta perfectă.
Deși aceste informații nu au fost deocamdată confirmate oficial, cei de la CNET ne asigură că smartwatch-urile vor fi în centrul atenției la conferința anuală Google dedicată dezvoltatorilor. După ce Motorola și LG și-au anunțat deja ceasurile inteligente pe noua platformă, Samsung are mari să-și facă publică o nouă creație din același spectru în cadrul Google I/O. Mai mult decăt atât, cei prezenți la conferință vor primi propriul lor exemplar.
Nu este exclus ca, la scurt timp după eveniment, LG G Watch, împreună cu Motorola Moto 360, să intre în oferta diverșilor comercianți online. În definitiv, în urmă cu câteva luni, când acele gadgeturi au fost anunțate prima oară, companiile producătoare au anunțat vara acestui an ca moment al lansării efective in magazine. Citeste mai mult pe playtech.ro.