Rata inflației a explodat din nou. Potrivit datelor INS aceasta a ajuns la 15,3%. Într-un singur an, legumele s-au scumpit cu peste 27 de procente, iar uleiul și cartofii conduc clasamentul creșterii prețurilor. În topul scumpirilor se află însă energia și gazele, cu peste 70%. În timp ce la noi s-au acordat, cu mare întârziere ajutoare ale sărăciei care nu au remediat problemele de fond, alte națiuni au aplicat măsuri concrete. Polonia, de pildă, a plafonat preturile pana in 2027 pentru cetățenii vulnerabili. A redus taxele pentru carburanți, energie și gaze. La fel ca alte guverne, și Polonia a luat măsuri care să protejeze economia și, mai ales investitorii locali, implicit locurile de muncă.
Vreau să dau un exemplu concret despre un investitor care încă rezistă, cu greu ce-i drept, pentru că este ignorat de guvernanți. Am petrecut un weekend absolut minunat in Delta Dunării, la Puflene-resort, loc ce vi-l recomand cu căldură, am mâncat peste proaspăt, ne-am plimbat cu barca, ne-am bucurat de bogățiile naturii, de păsări, de vegetație de vreme buna și m-am întrebat de ce nu reușim să rupem lanțul sclaviei și al proastei guvernări? Mi-aș dori din suflet să văd mai mult interes din partea celor care ne conduc și care pot dezvolta zona. Investitorul de la Puflene, dar și alții ca el, sunt oameni care sfințesc locul în ciuda neajunsurilor cu care se confruntă. În plimbarea cu barca pe Dunăre, am văzut numeroși pelicani. Unul singur consumă cel puțin 14 kg de pește pe zi. Cum este posibil ca românii să facă foamea și să nu fim în stare să investim în industria de procesare? Tulcea și Galați ar putea fi centre importante în care se pot face conserve cât să ajungă pentru piața internă, dar și pentru export. Domnilor, are balta pește. Nu mă refer la Dunăre, ci la întreaga țară. Doar că resursele noastre nu mai ajung la români.
De ce alți ambasadori, oficiali străini, împuterniciți cu afaceri de stat, lobby-ști reușesc sa își promoveze interesele și noi nu suntem capabili sa apărăm ce e al nostru. Investitorii romani sunt ignorați, nu sunt sprijiniți, nu au legi in favoarea lor așa cum au reușit bulgarii și grecii țările cele mai vizitate de romani in concedii. De ce ei pot sa-și păstreze turismul pe când noi nu știm cum sa omoram turismul!
Cu litoralul Mării Negre m-am convins, vorbesc pozele pustii in vârf de sezon de la sine. În Delta am putea avea turiști de-a lungul anului, ce proiect de țara avem care sa includă și conservarea, promovarea acestei zone de o frumusețe ieșită din comun. Dar e cazul să salvăm și litoralul, care altădată aducea bani serioși țării noastre. Astăzi peisajul e dezolant, prețurile sunt ca în Dubai. Romanii aleg să meargă peste hotare, ca să își cheltuie bugetul alocat pentru concedii. Grecia, Muntenegru, Bulgaria sau chiar Albania, sunt destinații mult mai atractive decât litoralul nostru. Iar românii aleg să plece pentru că politicienii se încăpățânează sa eșueze în promisiunile făcute. Ei au devenit cei mai buni lobby-iși ai altor țări și trimit românii să își petreacă vacanțele peste granițe, ca să contribuie la bunăstarea altora.
Patronii de la malul mării se confruntă cu o legislație precară și sunt nevoiți să caute angajați din afara țării, pentru că nu li se oferă pârghii legislative care să îi ajute. Cine vrea să lucreze pe contract de 3 luni și nu pe unul pe perioadă nedeterminată. Dar cui să îi pese? Oamenii care țin destinul nostru în mâni sunt mai ocupați de evenimente mondene. De nunți la care invită ambasadori sau reprezentanți ai intereselor altor state, după care par că se ghidează la liniuță. Asta în timp ce România moare în frig și întuneric. La propriu.
Domnul profesor Petrișor Peiu a făcut o analiză extraordinară privind companiile care sunt veritabile găuri negre pentru bugetul de stat. Și chiar vreau să citez din explicațiile dumnealui: “Orice om cu mintea întreagă va fi – fără doar și poate – uimit de anunțurile care se fac pe peronul Gării de Nord din București. De fiecare dată când sosește în stație sau pleacă un tren al CFR Călători, difuzoarele urlă isteric că aceasta este „operator de stat”. Ba chiar o spun și în engleză, cu traducerea cel puțin stridentă de „state operator”. O fi, oare, un titlu de mândrie că CFR Călători este operator deținut de către stat? O fi făcând, oare, CFR Călători, vreo performanță incredibilă, sub bagheta statului condus, încă, de „omul gras”, așa cum plastic zugrăvea starea națiunii Traian Băsescu în 2010? Păi hai să vedem pe ce se bazează aroganța „operatorului de stat”. Pe primul semestru al anului acesta, CFR Călători a avut o pierdere de 254,41 de milioane de lei. Pe întreg anul trecut, pierderea a fost de 272,67 milioane de lei. Nici nu este de mirare, având în vedere că ministerul transporturilor i-a trasat ca sarcină acestei companii să piardă 657 de milioane de lei. Adică, pe românește, ministerul transporturilor și-a mandatat oamenii din conducerea companiei să întocmească un buget de venituri și cheltuieli pentru 2022 care să prevadă o pierdere de peste 130 de milioane de euro.”, spune domnul Peiu. Mă întreb retoric cine va plăti acești bani, căci răspunsul e dureros de evident.
Tot în buzunarele noastre veți căuta, stimați guvernanți, banii care să acopere aceste găuri. Îi apărați pe cei care nu produc decât datorii, în timp ce greii industriei, care țin economia pe linia de plutire, își închid porțile și concediază mii de români, din cauza crizei uriașe din energie. Alro Slatina e la un pas de a opri total producția iar aleșii încă nu au ajuns la un consens privind măsurile care să ne salveze de la un dezastru total. Maine este o zi care poate fi decisiva pentru viitorul țării noastre. Vom vedea daca interesele politice si de grup primează in Romania, daca oamenii politici sunt mânuiți de gulerele albe din energie și dacă aleșilor le pasă într-adevăr de această națiune care sărăcește de la o zi la alta. În 3 comisii ale Parlamentului (afaceri europene, energie si buget-finanțe) se discuta o ordonanță de urgenta a Guvernului care scoate biomasa din categoria combustibililor si o exclude de la finanțarea pentru energia regenerabilă. În acest moment, in toata lumea, biomasa este finanțată! Numai la noi, singura tara din Europa care deține cele mai importante tehnologii privind transformarea gunoiului în energie, executivul împiedică progresul, în plină criză energetică. Toate statele lumii iau măsuri urgente pentru a-și pune la adăpost cetățenii.
La noi, țară aflată în prima linie a frontului, de mai bine de un an de zile, guvernanții dezbat, promit, se ceartă și nu se pun de acord asupra soluțiilor care să ne scoată din criză. Producătorii și furnizorii fac profituri uriașe, bani care ajung și la bugetul statului, iar românii sunt nevoiți să își numere fiecare bănuț pentru a supraviețui până la următorul salariu sau până ce li se virează iar pensia.
Urmează cea mai grea iarnă din istorie, nu o spun eu apocaliptic, ci majoritatea experților în domeniu. Iar voi, stimați guvernanți, cum vă pregătiți? Dacă vă pasă de acest popor și nu doar de cifrele din sondaje, azi- chiar dacă în al 12-lea ceas, e cazul să luați măsurile care să ne salveze de la dezastru. Dacă nu le aveți, vi le prezentăm noi. În această seară îl avem în platou pe domnul Iulean Horneț, un inventator de talie mondială. Am ales să îl aduc în fața dumneavoastră, dragi telespectatori, ca să vedeți că sunt soluții. Dumnealui garantează că folosind invențiile sale revoluționare pentru producerea de energie electrica, termica, care au aplicabilitate in agricultura, industrie, dar si pentru consumul casnic, Romania iși va dobândi independența energetică in maximum 6 ani. Si nu vorbim despre invenții aflate doar pe hârtie, ci unele aplicate deja în alte peste 10 tari, printre care Marea Britanie, Germania, Austria, Japonia, Italia sau Canada. Ceea ce este fabulos - drept “combustibil” pentru invențiile sale, domnul Horneț folosește gunoiul, deșeurile! Cu alte cuvinte, prin implementarea acestor soluții, am avea o Românie curata si, in plus, am scăpa de multitudinea de proceduri de infrigement la care țara este supusă tocmai din această cauză: avem foarte mult gunoi neprocesat, extrem de poluant. În plus, mai suntem si groapa de gunoi a Europei pentru că acceptăm importul de deșeuri din toate colțurile lumii.
Putem să scăpam de toate acestea din moment ce gunoiul va fi transformat in energie la preturi mici, acceptabile pentru toata lumea. Mai puțin pentru rechinii din acest sector, cărora le pasă de banii care le intră în conturi, și nu de lacrimile noastre. Și investitorii străini doresc să folosească invențiile, însă Iuliean Horneț vrea sa le utilizeze prima oară acasă, in Romania. Acestea sunt atât de importante, în contextul actual, încât o companie din Elveția va veni in Romania si va investi 300 de milioane de euro într-o fabrica ce va produce tehnologiile domnului Horneț. Dacă politicienii de azi nu înțeleg că trebuie să stea drepți în fața intereselor de grup ale băieților deștepți din Energie, ca de atâtea ori in istorie, suntem din nou în situația de a ne trage singuri preșul de sub picioare. Este clar ca sunt mize mari și că gulerele albe, camorra din energie nu acceptă să își piardă poziția din piață. Numai ca ei sunt câțiva, puțini -dar puternici, iar beneficiarii acestor invenții pot fi 20 de milioane de români. Și chiar dacă pare imposibil de crezut, mai avem o șansa sa ne salvam. Uniți si prin voința politica. O politică făcută de cetățeni romani în interesul poporului. Ca după ce tot mai mulți se bucura sa își etaleze susținerea americană, rândurile celor care luptă pentru țara se subțiază.
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir. Așteptăm mesajele și poveștile dumneavoastră la adresa de email legileputerii@realitatea.net.