“Raportul dintre numărul de cazuri diagnosticate și numărul de cazuri care există în realitate este, în general, de la 1 la 10. Dacă o să vă uitați la numărul de cazuri din România, avem, să spunem, 200.000 sau peste, probabil că numărul de cetățeni români care s-au infectat până în acest moment se apropie de 2 milioane. Dar astea sunt forme inaparente, asimptomatice”, a declarat Alexandru Rafila, la Realitatea Plus.
Medicul a descris și situația evoluției epidemiei de coronavirus din statele europene, în comparație cu cea din țara noastră: „Tot mai multe țări sunt afectate. În momentul de față mai sunt vreo 8 state din UE care au valori relativ reduse ale cazurilor noi în ultimele două săptămâni. Marea majoritate au cifre ingrijoratoare: Spania, Franța, Italia, Germania. Cehia este extrem de lovită, și Belgia la fel.
Noi avem cam 300 la 100.000 de locuitori, incidență cumulată, adică 3 la mia de locuitori. Aceste tari au 12, au de patru ori mai multe cazuri decât avem noi, raportate la populatie. Din cauza aceasta, Cehia a pierdut lupta, cel putin pentru moment, are o mortalitate foarte mare, ingrozitor de mare: 12 cazuri la 100.000 de locuitori, ceea ce este foarte mult”.
Alexandru Rafila a precizat că în următoarea lună vom ajunge la 10% din populație care a trecut prin boală.
“Se întâmplă la fel și la gripă. Numărul de cazuri de gripă diagnosticate este mult mai mic decât numărul de cazuri reale de gripă și lucrul ăsta se stabilește prin studii de seroprevalență, adică studii care arată câte persoane au anticorpi din totalul populației, deci care au trecut prin boală. S-a făcut și în România, Institutul Național de Sănătate Publică finalizează în perioada următoare un astfel de studiu și o să aflăm rezultatele acestui studiu. Opinia mea este că ne apropiem, încet-încet, de această proporție de 10% din populație. Probabil că în următoarea lună vom ajunge la 10% din populație care a trecut prin boală”, a anunțat reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.