Potrivit celei mai noi statistici a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, peste 4,5 milioane de români se încadrează în categoria de „consumator vulnerabil”, cu un consum mediu de 55 kWh pe lună.
Potrivit proiectului, consumatorii vulnerabili se încadrează în patru categorii:
- consumatori vulnerabili din motive de venit
- consumatori vulnerabili din motive de vârstă
- consumatori vulnerabili din motive de sănătate
- consumatori vulnerabili ca urmare a poziției în zone izolate
CUM SE ACORDĂ AJUTORUL
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru un singur sistem de încălzire a locuinţei pe perioada sezonului rece, în funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie sau al persoanei singure.
Compensarea procentuală este de 100% din valoarea de referință pentru beneficiarii cu cele mai mici venituri și de minimum 10% pentru cei ale căror venituri se află la limita maximă.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul este de 810 lei/persoană în cazul familiei și de 1445 lei în cazul persoanei singure.
În funcţie de resursele proprii, autorităţile administraţiei publice locale pot aproba, prin hotărâre a consiliului local, ajutoare peste nivelul de venit şi cuantumurile prevăzute în această lege.
Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat este:
- de 250 lei/luna pentru gaze naturale;
- de 500 lei pentru energie electrică;
- de 80 lei pentru combustibili solizi și petrolieri.
Familiile și persoanele singure ale căror venituri se situează sub valoarea prevăzută în lege beneficiază de un supliment pentru energie calculat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
- 30 lei pentru cosumul de energie electrică;
- 10 lei pentru consumul de gaze naturale;
- 10 lei pentru consumul de nergie termică;
- 20 lei pentru consumul de combustibili solizi și petrolieri.
În situația în care energia electrica este singura sursă de energie utilizată pentru încălzire, cuantumul suplimentului se majorează la 50 lei.
Pentru energia termică valoarea de referinţă a ajutorului lunar se stabilește în limita consumului mediu şi în funcție de preţul local al gigacaloriei.
Consumul mediu lunar de energie termică-cantitatea de energie termică, măsurată în gigacalorii, necesară încălzirii locuinţei, stabilită pentru persoana singură/familie, pe tip de apartament/locuinţă, în funcţie de zona de temperatură.
Textul integral al proiectului de lege poate fi citit pe Realitatea Financiară.