O mașină este considerată abandonată dacă stă nefolosită pe domeniul public timp de șase luni, față de un an, cât era până acum, potrivit unei legi adoptate de Parlament și promulgate, astăzi, de președintele Klaus Iohannis. Conform actului normativ, sunt incluse în categoria "vehiculelor fără stăpân" și mașinile înmatriculate în străinătate, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Actul normativ pentru modificarea și completarea Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale a fost adoptat de Camera Deputaților la începutul lunii iunie.
De asemenea, legea introduce obligația proprietarului mașinii de a face dovada achitării taxelor auto, a amenzilor şi a dovezii efectuării ITP-ului în termen de 5 zile de la primirea somaţiei.