Noua structură ar urma să aibă la început 20 de angajați, ofițeri, agenți de poliție, grefieri și șoferi. Rolul departamentului va fi acela de a asigura sprijin procurorilor Parchetului European care vor fi delegați în România.
Laura Codruța Kovesi a fost numită la conducerea Parchetului European la finalul anului trecut.
Biroul Procurorului Public European (EPPO), care va deveni operațional anul acesta, va fi o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste zece milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism. EPPO va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus din procurorul-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant.