Larisa şi-a început evoluţia la sărituri, unde a fost recompensată cu 14.400. Au urmat paralelele inegale, unde a primit 14.300, a doua notă din concurs după rusoaica Spiridonova. La jumătatea concursului, eleva antrenorului Cristian Moldovan era deja pe prima poziţie, devansând-o clar pe principala sa contracandidată, Elsabeth Black (Canada), care a ratat la paralele (12.900), scrie prosport.ro.
Bârna i-a consolidat gimnastei tricolore locul în clasament. Chiar dacă a căzut la al doilea ”360”, la fel ca şi în calificări, Larisa a primit 14.000. Din acel moment era clar că nu mai poate rata aurul, atât timp cât avansul ei era de 1,3 puncte faţă de locul 2. Solul a închis reprezentaţia Larisei Iordache, cu o notă de 14.050. Podiumul a fost completat de Asuka Teramoto (Japonia) 55.650 şi Elsabeth Black (Canada) 54.950.
Miercuri, Larisa va mai concura în trei finale pe aparate, bârnă, paralele şi sol, cu pretenţii de medalii la toate trei. Tot mâine, Andrei Muntean va fi prezent în finala de la sărituri.