Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă solicitat să intervină la locul producerii accidentului.
„Conducătorul autobuzului, un bărbat de 54 de ani din municipiul Vaslui, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Victima în vârstă de 45 de ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Se efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Manoliu.
Conform poliţiştilor rutieri, bărbatul s-ar fi angajat în traversarea străzii şi nu a fost observat de şoferul autobuzului, dar este luată în calcul şi varianta în care victima s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut în faţa mijlocului de transport.
La un pas de tragedie: Bărbat în stare gravă după ce a fost lovit de autobuz, în Vaslui
![Sursa foto: ziaruldevaslui.ro](https://media.realitatea.net/multimedia/image/202112/w1920/vs2_4749334535.jpg)